Blocurile ilegale din Radovici au acordul lui Onţanu
- Adam Popescu
- 30 aprilie 2008, 03:00
Primăria Sectorului 2 a autorizat cele două imobile începute ilegal astă-vară, deşi firma constructoare a ocupat abuziv şi terenul municipalităţii.
Cele două blocuri ilegale din strada Radovici, colţ cu Viitorului, din sectorul 2, începute haiduceşte astă-vară, au căpătat acum autorizaţie de la primăria condusă de Neculai Onţanu. Deşi acesta a susţinut tot timpul că nu ştia de afacere şi că firma constructoare ar avea pile la Capitală, Onţanu i-a băgat în legalitate pe „dezvoltatorii“ care acum au ajuns la etajul 2.
Obişnuiţi să construiască de capul lor, aceştia nu respectă nici bruma de autorizaţie de la Onţanu şi se extind cu tupeu spre curţile vecine. În plus, ei continuă să ocupe fără drept un teren care nu le aparţine şi pentru care Primăria Capitalei a făcut o plângere penală. Funcţionarii lui Onţanu continuă şi ei să susţină că totul decurge conform legii. Autorizaţii post-factum AML Construcţii Locuinţe are o lungă colaborare cu Primăria Sectorului 2 şi o tradiţie conform căreia firma începea să construiască blocuri de 9-11 etaje, iar primăria le autoriza înainte de recepţia lucrărilor. Este cazul blocurilor din străzilor Toamnei şi Franzelari. Pe aceeaşi reţetă patentată, AML a început să construiască, în primăvara lui 2007, două blocuri de câte 9 etaje şi pe strada Radovici, nr. 16.
Pentru că terenul nu avea ieşire suficientă la stradă, firma a mai luat cu japca aproape 250 de metri pătraţi ai municipalităţii, în fapt un teren revendicat de vechii proprietari. EVZ a scris anul trecut despre incredibilul tupeu de a construi blocuri fără autorizaţie, iar în urma campaniei derulate în ziar firma a sistat lucrările, după ce încasase câteva amenzi simbolice de la Primăria Sectorului 2 şi o plângere penală de la Capitală.
Între timp, însă, primăria condusă de Onţanu i-a aprobat firmei AML un Plan de Urbanism de Detaliu (PUD), iar în martie 2008 i-a dat şi autorizaţie de construcţie pentru un singur bloc, de PΣ3 etaje, deşi fundaţiile turnate până atunci erau pentru două blocuri. Construcţiile s-au reluat şi înaintează vitejeş te, deoarece pe site-ul pe care firma îşi comercializa, încă de anul trecut, apartamentele în blocurile nefăcute termenul de finalizare este iunie 2008, iar numărul de etaje a rămas la fel: 9. Ce vor muşchii patronului Primăria Sectorului 2 susţine că a verificat lucrările la faţa locului şi că totul e conform autorizaţiei. „Dacă funcţionarii primăriei ar fi venit într-adevăr pe şantier, ar fi văzut că blocul firmei AML nu respectă distanţ ele faţă de vecini (în loc de 5 m, se întinde până la 3,6 m faţă de gardul meu)“, se plânge Dragoş Caragea, care e luat de instituţiile statului drept reclamagiu pentru că încearcă de mai bine de un an să-şi apere singur drepturile. Caragea crede că firma AML va „greşi“ din nou şi va face mai multe etaje decât cele 3 autorizate de primărie.
„Deja eludează numărul lor prin construirea unui aşa-zis demisol, care e de fapt deasupra solului“, spune Caragea. De ce nu ar face asta, de vreme ce a văzut că până acum nu i s-a întâmplat nimic dacă a încălcat toate regulile de urbanism. Deşi are plângere penală pentru ocuparea abuzivă a terenului municipalităţ ii, firma continuă să ocupe terenul, pe care a turnat subsolul unui bloc, iar acum se mulţumeşte să-şi găzduiască cu de la sine putere macaraua care ajută la înălţarea blocului „legal“.
Reprezentanţii firmei au refuzat de fiecare dată să comenteze situaţia pentru EVZ şi au mers pe principiul: taci şi sapă. Acum tac şi toarnă betoane, într-un loc strâmt în care viitorii locatari nu vor avea spaţiu verde sau locuri de parcare. Pentru că încearcă să-şi apere valoarea casei şi dreptul la lumină naturală, de la soare (care-i va fi luată de viitoarea construcţie), Dragoş Caragea e desconsiderat de instituţiile statului. Primăria, Inspectoratul de Stat în Construcţ ii îl ignoră sau îi dau răspunsuri ce abundă în articole de lege inutile. Între timp, firma AML construieşte fără frică oricâte etaje vrea muşchiul patronului.