Blocaţi în peşteră de o viitură

Blocaţi în peşteră de o viitură

Cinci turişti amatori de speologie au fost blocaţi o noapte întreagă în Peşterea Ponorici – Cioclovina din cauza unei viituri neaşteptate.

    Este vorba despre cinci persoane cu vârste cuprinse între 38 şi 52 de ani care îşi propuseseră o incursiune de doar câteva ore. Din grup făceau parte şi doi străini, soţ şi soţie, din Israel. Au coborât în peştera din Munţii Şureanu ieri după-amiază, iar azi dimineaţă, în jurul orei 04.00 soţia unuia dintre membrii grupului a alertat autorităţile la 112.     Azi dimineaţă membrii echipei Salva-Speo Hunedoara, ajutaţi de jandarmi, i-au găsit pe cei cinci, teferi şi nevătămaţi, în subteran, la 200 de metri de ieşirea din peşteră.    "A fost vorba de un lucru total neprevăzut. În jurul orei 20.00 în zonă s-a înregistrat o ploaie torenţială, deşi aşa ceva nu era prevăzut în nicio prognoză. Nivelul apei care tranzitează peştera a crescut foarte mult. Erau doar 10 centimetri între tavan şi oglinda apei, iar apa curgea cu viteză foarte mare. Peşterea Ponorici se parcurge într-un singur sens. Nu te poţi întoarce pe unde ai intrat din cauza configuraţiei peşterii (traseul presupune coborârea mai multor pereţi verticali, unii înalţi de peste 20 de metri, de pe care corzile se recuperează la baza acestora şi nu pot fi montate apoi în sensul invers de deplasare-n. red.). Cei cinci n-au avut altă soluţie decât să aştepte ca nivelul apei să scadă. Din fericire, au fost echipaţi corespunzător şi nu au avut de suferit. Asemenea fenomene sunt posibile la orice incursiune în aproape orice peşteră traversată de un curs de apă", spune coordonatorul echipei Salva – Speo Hunedoara, Adrian Sopincean.

Ne puteți urmări și pe Google News