Bill Clinton, actor în "Marea mahmureală"

Bill Clinton, actor în "Marea mahmureală"

Prima dată a fost Mike Tyson. Acum este Bill Clinton. Fostul preşedinte american urmează să apară pe ecrane alături de amuzantele personaje din cea de-a doua parte a peliculei "The Hangover/Marea mahmureală".

Filmările au loc în Thailanda, iar Clinton se va interpreta pe sine, au declarat pentru revista "People" surse din anturajul său.

Scena în care apare fostul preşedinte american a fost turnată sâmbătă, la Bangkok. Prezent în capitala Thailandei, Clinton a susţinut un discurs despre energiile regenerabile.

Fanii filmului îşi amintesc cu siguranţă prestaţia fostului campion mondial la box Mike Tyson în comedia care a fost lansată pe ecrane anul trecut şi care s-a bucurat de un imens succes de casă. În această a doua parte se presupunea să apară şi Melg Gibson, însă, în cele din urmă, rolul a fost atribuit actorului Liam Neeson.

În pelicula regizată de Todd Philips au mai fost distribuiţi Bradley Cooper, Ed Helms, Zach Galifianakis  şi Justin Bartha.

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/XB0pGnzsAZI?fs=1&hl=en_US" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/XB0pGnzsAZI?fs=1&hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News