Benjamin Netanyahu, cu un picior în groapă. Mișcare șocantă pentru a își păstra puterea

Benjamin Netanyahu, cu un picior în groapă. Mișcare șocantă pentru a își păstra puterea

În încercarea disperată de a rămâne la putere, Benjamin Netanyahu propune dreptei radicale funcţia de prim-ministru.

Cu doar câteva zile înantea expirării termenului limită pentru formarea unui nou guvern în Israel, Benjamin Netanyahu a oferit luni liderului dreptei radicale Naftali Bennett să asigure în premieră funcţia de premier, în cadrul unui eventual acord de rotaţie la putere.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care are până marţi seara termen de a forma o coaliţie, ducea negocieri luni pentru a-şi ralia dreapta radicală, inclusiv islamişti, într-un guvern şi astfel să se menţină la putere.

Partidul său de dreapta Likud a câştigat 30 din cele 120 de locuri din Knesset la alegerile parlamentare din 23 martie - patru la număr în mai puţin de doi ani - apoi a obţinut sprijinul partidelor ultraortodoxe şi al unei alianţe de extremă dreapta, dar fără a reuşi să adune o majoritate de 61 de locuri.

Într-o încercare de a-l determina să i se alăture, el i-a propus luni lui Naftali Bennett, fostul său colaborator devenit preşedintele partidului dreptei radicale Yamina, să asigure în premieră funcţia de prim-ministru timp de un an.

„Îl invit pe Naftali Bennett să semneze astăzi un acord de stabilire a unui guvern de dreapta, cu o rotaţie de un an sub conducerea sa şi să se angajeze că nu se va alătura niciunui alt govern”, a declarat Netanyahu într-o înregistrare video postată pe Facebook.

Dar Bennett a refuzat, cel puţin pentru moment, această ofertă, acuzându-l pe Netanyahu că este pornit împotriva partidul său în ultimele săptămâni.

„Puneţi pe picioare un guvern şi vom fi acolo pentru a da o mână de ajutor”, a afirmat Bennett în cursul unei reuniuni a partidului său în Knesset, invitându-l pe Netanyahu să exercite presiuni asupra lui Bezalel Smotrich, liderul partidului de extrema dreaptă Sionismul religios.

Pentru a obţine majoritatea, Netanyahu trebuie să-şi ralieze partidele ultraortodoxe Yamina şi Sionismul religios, precum şi formaţiunea islamistă Raam.

Or, Smotrich refuză să se alăture unui guvern susţinut de islamişti, declarând luni că preferă ”să treacă în opoziţie”. „Nu vom renunţa la valorile noastre”, a afirmat el.

Dacă Benjamin Netanyahu nu reuşeşte să formeze un guvern până marţi la ora 23:59 (20:59 GMT) sau nu obţine o prelungire de ultim minut, preşedintele israelian Reuven Rivlin va da altui ales mandatul de a încerca să formeze guvernul.

Liderul opoziţiei, Yair Lapid, s-a declarat pregătit luni să facă ”compromisuri” pentru un ”guvern de uniune naţională” şi a evita astfel organizarea de noi alegeri.

 

Ne puteți urmări și pe Google News