BEC a făcut anunțul! Poziția partidelor politice pentru alegerile europarlamentare
- Alex Dumitrescu
- 17 aprilie 2019, 20:51
Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, miercuri, prin tragere la sorți, poziția partidelor politice pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare.
Primele trei poziții sunt ocupate de PSD, ALianța 2020 USR PLUS și Partidul Pro România.
Următoarele poziţii sunt ocupate de UDMR, PNL, ALDE, Partidul PRODEMO, PMP, Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat Independent, Partidul România Unită, UNPR, Blocul Unităţii Naţionale - BUN.
Pe ultimele poziţii pe buletinul de vot se află candidaţii independenţi - Gregoriana-Carmen Tudoran, George Nicolae Simion şi Peter Costea.
În şedinţa de miercuri, BEC a constatat rămânerea definitivă a candidaturilor la alegerile europarlamentare.
Conform deciziilor BEC, au fost admise candidaturile propuse de PSD, PNL, Alianţa Electorală 2020 USR PLUS, ALDE, UNPR, Pro România, UDMR, PMP, Partidul România Unită, Partidul Socialist Român, Blocul Unităţii Naţionale (BUN), Partidul Social Democrat Independent, informează Agerpres.
La PRODEMO, Biroul Electoral Central a admis în parte lista, respingând candidatura Alexandrei Gafiţa pe motiv că nu are vârsta de 23 de ani împliniţi până în ziua alegerilor.
BEC a mai admis candidaturile independente ale Gregorianei Tudoran, a lui George Simion şi Peter Costea.
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe pe 27 aprilie.
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în România pe 26 mai.