Caz ȘOCANT în Sibiu. Un bebeluș A MURIT la scurt timp de la EXTERNAREA din maternitate. Întâmplare TRAGICĂ sau eroarea MEDICILOR?

Caz ȘOCANT în Sibiu. Un bebeluș A MURIT la scurt timp de la EXTERNAREA din maternitate. Întâmplare TRAGICĂ sau eroarea MEDICILOR?

Părinții unui bebeluș nou-născut trec prin momente cumplite după ce acesta și-a pierdut viața la scurt timp după ce a fost externat din maternitate. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu au demarat o anchetă în acest caz.

Părinții unui bebeluș și-au dus copilul de urgență la Spitalul de Pediatrie din Sibiu după ce micuțul a făcut febră foarte mare. După o săptămână de la internarea micuțului, acesta a murit, la nici măcar două săptămâni de viață.

Potrivit primelor informații oferite de medici, se pare că micuțul ar fi murit de septicemie, relatează Digi24. Totuși, necropsia a demonstrat faptul că bebelușul ar fi avut de fapt meningită, diagnostic pe care medicii l-ar fi pus deabia post morten.

„A făcut temperatură, nu mai voia să mai mănânce. Când am ajuns la spital nu mai avea febră, dar simptomele erau la fel. Nu era in apele lui”, povestește Adolf Lichtenstein, tatăl copilului, potrivit Turnul Sfatului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialii spitalului au declarat că micuțul a părăsit maternitatea cu o stare de sănătate ce nu dădea motive de îngrijorare.

„Copilul a fost externat sănătos din maternitate, fără semne clinice sau investigații paraclinice sugestive de infecție sau alte afecțiuni. Diagnosticul de Infecție a Tractului Urinar nu se poate susține pe baza uroculturilor și a sumarului de urină efectuate la Spitalul de Pediatrie. (sumarul de urină este fără leucocite și nu există infecție urinară fără leucociturie).  Informații suplimentare vor putea fi comunicate după finalizarea examenului anatomo-patologic”, se arată în răspunsul transmis de oficialii spitalului, potrivit aceleiași surse.

Conform reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, medicii de la maternitate exclud posibilitatea ca decesul copilului să fi survenit în urma unei bacterii luată din spital.

„Medicii de la Maternitatea Sibiu exclud însă posibilitatea ca decesul nou-născutului să se datoreze unei bacterii contractată în spital”, spun reprezentanții spitalului.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu au anunțat pentru Turnul Sfatului că au demarat o anchetă în privința copilului care a murit în Spitalul de Pediatrie, la 13 zile de la naștere.