Bătut în arest de şeful de la Investigaţii

Bătut în arest de şeful de la Investigaţii

Şeful Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, comisarul Ioan Halaicu, a fost filmat în timp ce „ancheta“ un suspect lovindu-l cu bastonul peste picioare.

Comisarul Halaicu, considerat „poliţistul anului“ în 2005, şi-ar putea pierde funcţia şi slujba în urma acestui comportament.   Incidentul a avut loc în urmă cu o jumătate de an, chiar în biroul poliţistului, dar a ieşit la iveală acum două luni, după ce cazul a ajuns pe masa procurorilor.

EVZ a intrat în posesia principalei probe de la dosar: două filmuleţe de aproximativ 30 de secunde, realizate cu telefonul mobil de un subaltern al comisarului bătăuş. Filmul care acuză Deşi, la început, imaginile nu sunt clare, se pot auzi urletele de durere ale bărbatului lovit de poliţist. „Eu nu am făcut nimica“, urlă victima. „Cum nu, mă?“, îi răspunde Halaicu care apare în cadru şi îl pune pe suspect să se aşeze cu faţa la perete, să alinieze picioarele şi să se aplece. Apoi ridică bastonul şi îl loveşte din nou, de data aceasta peste fund.

În al doilea filmuleţ, Halaicu îl obligă pe suspect să stea în genunchi pe un scaun, tot cu faţa la perete. Îl întreabă dacă ştie unde e Bacăul. Răspunsul bărbatului, care spune că nu ştie, îl înfurie pe ofiţer. „Să-ţi cumperi hartă“, strigă poliţistul, îl înjură şi îl loveşte din nou cu bastonul. Suspectul sare de pe scaun, urlând, cu faţa schimonosită de durere.

Cel „anchetat“ e un bărbat de etnie romă, originar din judeţul Hunedoara, care vindea mărunţi- şuri pe străzile din Suceava. A fost adus la sediul poliţiei pentru că a făcut scandal într-un restaurant. Bănuit că ar fi comis mai multe fapte penale, el a fost preluat de judiciarişti, fiind dat chiar pe mâna şefului care nu a ezitat să-l lovească de mai multe ori cu bastonul. Cercetat pentru purtare abuzivă Imaginile au ajuns la conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului. Şefii IPJ au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a întocmit un dosar penal pe numele comisarului. Surse din rândul anchetatorilor au declarat că dosarul va ajunge pe rolul tribunalului până la sfârşitul acestui an.   Învinuitul este cercetat pentru purtare abuzivă, faptă pentru care riscă amendă sau închisoare de la 6 luni la 3 ani. Potrivit noilor reglementări, Halaicu va rămâne în funcţie până în momentul în care va fi trimis în judecată. Abia atunci, conform statutului funcţionarului public, el va fi suspendat şi va trebui să aştepte o decizie a instanţei.   Comisarul Ioan Halaicu a refuzat să comenteze episodul pentru care e urmărit penal. „Ce am avut de declarat am declarat la Parchet. Dacă sunt vinovat, va stabili instanţa de judecată“, ne-a spus el. Fost subofiţer înainte de 1989, Halaicu e considerat unul dintre cei mai buni ofiţeri judiciarişti din Suceava.

Ne puteți urmări și pe Google News