Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat. La 9 luni de la acordurile turco-ruse care blocau avansul trupelor guvernamentale siriene în provincia Idlib, Bashar al Assad a început atacul în potop de bombardamente, unele asigurate chiar de Rusia. Iar această ofensivă într-o zonă controlată de Turcia a creat tensiuni și amenință cu ruptura definitivă și ireversibilă dintre Turcia, pe de o parte, Rusia și Iran, pe de alta.

Bombardamentele ruso-siriene, destinate formal jihadiștilor din regiune, au dus la cifre complet inacceptabile de civili morți și răniți. Idlib e o zonă în care s-a retras opoziția din întreaga Sirie, atunci când Rusia a decis peste noapte dizolvarea zonelor de dezescaladare și transportul opoziției din acele regiuni. În provincia nordică Idlib, situată aproabe de granița cu Turcia, se află peste 3 milioane de persoane din care jumătate sunt refugiați. Aici se află și opoziția susținută de Turcia, și grupări jihadiste altădată afiliate al Qaeda, dar și numeroși civili, în tabere de refugiați supraaglomerate.

Loviturile aeriene au fost numeroase între 20 și 26 mai. Ursula Mueller, asistent al Secretarului General pentru Afaceri Umanitare, a relatat în Consiliul de Securitate al ONU că, în ultimele săptămâni, violența a dus la refugierea a peste 270.000 rezidenți și a ucis 160 de civili. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a identificat peste 149 lovituri aeriene în numeroase orașe și sate din Idlib joi, 30 mai.

Guvernul sirian, susținut de către Rusia, a atacat și distrus facilități medicale, școli și piețe, în mod intentionat. Potrivit ONU, în provincia Idlib sunt peste 1,1 milioane de refugiați interni din alte provincii siriene. Bashar al Assad ar dori un atac pe scară largă dar nici Rusia, nici Iranul nu susțin o asemenea desfășurare din cauza fricii de a nu antagoniza complet Turcia.

Cea mai mare nemulțumire vine de la atacul după apusul soarelui, știut fiind că suntem în luna de Ramadan, sărbătoare religioasă musulmană ce presupune abținerea de la mâncare pe parcursul zilei. La apus, lipsa de hrană și apă se compensează, la iftar. Dar când să se roage și să înceapă să mănânce și să bea apă, după o zi lungă de post, obosiți, însetați și înfometați, oameni sunt atacați cu bombe venind de la regim. Frustrarea și nemulțumirea ating cote enorme. Nu degeaba, Turcia i-a cerut imperativ Rusiei să-l controleze pe Assad.

Acordurile din noiembrie nu au fost respectate. Încetarea focului nu avea cum să mai dăinuie. Zona demilitarizată și retragerea insurgenților și a armelor grele nu mai e respectată. Din 30 aprilie, au fost uciși 291 civili și 369 de luptători. În aceeași perioadă au murit 269 de militari guvernamentali sirieni și 22 civili din zonele vizate de rebeli, murind de ambele părți 130 de copii. Mai mult de 200.000 de oameni din taberele de aici au plecat în refugiu intern.

Turcia a reacționat furioasă, iar ministrul Apărării Hulusi Akar a transmis Rusiei că trebuie să-l controleze pe Assad și trupele regimului. Relația cu Turcia este de primă importanță pentru Moscova, de aceea Rusia ba acordă sprijin, ba se codește în fața perspectivei unei ofensive pe scară largă. Rusia anunțase prin Vladimir Putin că nu poate să respingă faptul că se apropie un atac pe scară largă, dar a insistat că acesta nu e recomandabil din motive umanitare. Iar eliminarea grupării considerate teroriste Hayat Tahrir al -Sham de către partea rusă pare să fi început.

Nemulțumirea Turciei e mai mare și are surse mai largi. Astfel, Turcia a ajuns pe linia focului, doi militari deai săi intrând în raza luptelor și fiind răniți la începutul lumii mai. Agenția turcă Anadolu a vorbit chiar despre 3 alte atacuri, de unde întrebarea firească pe care și-o pun turcii, dacă a fost un accident și modalitate de a presa Turcia, cu acordul tacit al Rusiei și chiar a Iranului, partenerii săi în trilaterala pe Siria.

Iar reacțiile ambigue ale Rusiei și Iranului vin într-un moment neclar pentru Turcia, când doar perspectiva preluării orașului Tel Rifaat, ultima rezistență kurdă la Vest de Ararat. În acest context, ar putea fi interesant pentru Erdogan ca unele operațiuni limitate, punctuale, țintite împotriva rebelilor săi din Idlib.

 Agenda turco-americană este extrem de plină, cu foarte multe teme divergente. Pe de altă parte, nemulțumirea turcă e în creștere dramatică și influențează și perspectivele apărării în Idlib. Turcia insistă pentru o zonă tampon la sud de frontiera sa, în zona kurdă la Est de Eufrat, iar o asemenea permisiune (cu acord kurd) combinată cu atacul sirian guvernamental din provincia Idlib poate schimba orientarea Ankarei. Până atunci achiziția de sisteme antirachetă și anti-aeriene S400 e pe masa, cu Moscova drept furnizor, iar nemulțumirile Turciei reduc doar intensitatea atacului trupelor guvernamentale siriene, nu însă și acțiunea și presiunea împotriva rebelilor controlați de Turcia.

De reținut că, la summitul G20, se pregătesc deja întâlnirile bilaterale turco-rusă și turco-americană, așa cum e posibil un summit Trump-Putin. Dar preocuparea majoră a Turciei, care are deja 3,6 milioane de refugiați sirieni, este cea pentru un nou val de migranți, fiind deja vorba despre peste 200.000 de noi doritori de azil și protecție, într-o provincie cu numeroase tabere de refugiați supraaglomerate. Iar această perspectivă ar putea afecta și Uniunea Europeană.