Admitere 2012. Bătaie pe locurile de la buget: gratuitate pentru 62.000 de studenţi

Admitere 2012. Bătaie pe locurile de la buget: gratuitate pentru 62.000 de studenţi

Anul acesta, lupta pentru un loc finanţat de stat va fi mai dură decât până acum, dat fiind faptul că dau Bac-ul cu 65% mai mulţi tineri decât anul trecut.

După ce anul trecut examenul maturităţii a fost picat pe capete, se aşteaptă ca în cele două sesiuni din acest an numărul celor ce vor trece de examenul de Bacalaureat să fie mai mare. Prin urmare, şi concurenţa la facultate va fi pe măsură.

"Estimez că anul acesta vom avea o concurenţă mai puternică la universităţile bine cotate, la specia­lizările aflate pe primele locuri în ierarhizarea programelor de studiu", spune Cristian Hatu, specialist în Educaţie. Mai bine pregătiţi decât în 2011

El crede că şi examenul de Bacalaureat va avea rezultate mai bune, chiar şi în condiţiile menţinerii gradului de dificultate de anul trecut.

"Sperietura de anul trecut i-a făcut să ia mai în serios pregătirea, deci s-ar putea ca promovabilitatea să fie mai mare. Nu trebuie să ne aşteptăm la un miracol, dar cu siguranţă vor fi diferenţe faţă de anul trecut". În acest an, Ministerul Educaţiei a alocat 62.400 de granturi de studiu, un grant fiind echivalent cu un loc bugetat.

Deşi numărul acestora este apropiat de cel din anii trecuţi, de data aceasta s-a ţinut cont în repartizarea locurilor de rezultatele clasificării universităţilor şi cele ale ierarhizării programelor de studii.

Prin urmare, Ministerul a fost mai generos cu instituţiile de învăţământ superior de calitate şi a tăiat din finanţarea celor de categorie inferioară.

Zilele acestea, universităţile stabilesc cifra de şcolarizare pentru studiile organizate în regim cu taxă, iar dreptul de a avea astfel de locuri îl au exclusiv facultăţile cu programe autorizate sau acreditate provizoriu.

Experienţa anilor trecuţi arată că, de obicei, numărul total de locuri cu taxă oferit de universităţile din România este de două ori mai mare decât cel al locurilor bugetate.

Tot în aceste zile, instituţiile de învăţământ superior vor stabili valoarea taxelor pentru locurile nebugetate.

În instituţiile private, taxele variază de la 1.500 de lei pe an la peste 2.000 de euro pe an, cele mai costisitoare fiind facultăţile de medicină şi cele cu predare într-o limbă străină (de obicei, engleză). Ce programe de studiu intră în lichidare

Odată cu publicarea numărului de locuri repartizate universităţilor de stat din România, Ministerul Educaţiei a publicat şi specializările care intră în lichidare. Deşi facultăţile pot contesta decizia de lichidare, viitorii studenţi sunt sfătuiţi să verifice în ce stadiu se află specializarea la care intenţionează să se înscrie.

Două dintre criteriile care duc la lichidarea unor specializări sunt: numărul mic de studenţi înscrişi la admitere în anii precedenţi şi lipsa de perspective pe piaţa muncii pentru absolvenţi. Printre specializările intrate în lichidare se află:

  • Comunicare şi relaţii publice, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti;
  • Inginerie fizică, de la Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice
  • din Cluj- Napoca;
  • Ingineria instalaţiilor, din cadrul Facultăţii de Instalaţii a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca;
  • Geografie şi Sociologie, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova;
  • Limbă şi literatură română, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

În această săptămână, facultăţile de stat îşi vor stabili şi vor anunţa taxele de studiu pentru anul universitar 2012-2013 Citiţi şi:

  • Acte şi bani ceruţi la înscriere
  • Concurenţă mare la Limbi străine, minimă la Fizică
  • Noutăţile anului: granturi de studii şi admitere după reguli mai dure
  • Burse pentru cei mai buni
  • Pregăteşte-te inteligent pentru examene
  • Opţiuni de top pentru candidaţi de top
  • Otilia Cinteză, profesor Bologna: "Mai bine o universitate bună de la noi decât din afară"

Ne puteți urmări și pe Google News