Bătaie generală în parlamentul din Hong Kong. Ciomăgeală pe imnul Chinei
- Tudor Borcea
- 18 mai 2020, 12:43
Parlamentul din Hong Kong a fost luni scena unor ciocniri între legislatori pro-democraţie şi proguvernamentali.
Violențele au avut loc în legătură cu conducerea unei comisii care ar urma să examineze, între altele, o controversată lege privind imnul naţional chinez, relatează Reuters.
Haosul s-a instalat în sala de şedinţe după ce mai mulţi deputaţi au sărit asupra gărzilor de securitate din jurul deputatului proguvernamental Chan Kin-Por, care se instalase în fotoliul de preşedinte al lucrărilor, în pofida obiecţiilor opoziţiei, scrie Agerpres.
Gărzile au scos din sală câţiva deputaţi, dintre care unii se zbăteau şi strigau. Alţi deputaţi au încercat să treacă peste bănci şi gărzile de securitate pentru a „recuceri” fotoliul prezidenţial, dar au fost împinşi înapoi. Pro-democraţii au scandat „trădare” şi au arborat o pancartă cu mesajul „CCP (Partidul comunist chinez) calcă în picioare legislativul Hong Kongului”.
„Este o şedinţă ilegală. Sper să plecaţi imediat”, a strigat către Chan deputatul de opoziţie Ted Hui.
Beijingul îi acuză pe deputaţii pro-democraţie din fosta colonie a Regatului Unit că încearcă să împiedice dezbaterea şi votarea unor legi, paralizând practic activitatea legislativă.
Este a doua oară în 10 zile când în parlamentul din Hong Kong au loc ciocniri legate de controlul asupra unor comisii cheie. Un incident similar a avut loc pe 8 mai.
Luni, deşi protestele continuau, Chan a supus la vot conducerea comisiei care trebuie să examineze legile înainte de a doua lectură, votul fiind câştigat de deputatul pro-Beijing Starry Lee.
„Pot să încalce regulile de procedură, dar sunt convins că oamenii din Hong Kong nu vor uita ce s-a întâmplat azi”, a declarat deputatul democrat Dennis Kwok.
În pofida haosului procedural, legea privind penalizarea abuzurilor împotriva imnului naţional chinez ar urma să fie supusă la a doua lectură pe 27 mai. Protestatarii fac apel în social media la manifestaţii în întreaga metropolă, în ziua respectivă.
Din ianuarie, distanţarea socială impusă de pandemie a pus protestele pe pauză, dar este de aşteptat ca demonstraţiile să fie reluate, odată cu preluarea controlului asupra virusului.
Lunea trecută, autorităţile din Hong Kong au anunţat că 230 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiilor pro-democraţie din timpul weekendului.
Un bilanţ realizat de Reuters indică un număr de 1056 de contaminări în metropola cu 7,5 milioane de locuitori şi 4 decese, de la începutul pandemiei.