Bashar al-Assad: Ţările care au propagat terorismul nu îl pot învinge. SUA au obiectivele ascunse
- Alexandra Ciliac
- 1 octombrie 2014, 08:49
Ţările care au ”propagat terorismul” nu îi pot învinge pe extremişti, a afirmat joi preşedintele sirian Bashar al-Assad, denunţând ”obiectivele ascunse” ale Statelor Unite ale Americii în Orientul Mijlociu, relatează France Presse.
”Combaterea terorismului nu poate fi sarcina acestor ţări care au contribuit la crearea unor grupări teroriste, oferindu-le sprijin logistic şi financiar şi ajutând la propagarea terorismului în lume”, a declarat liderul sirian, citat de agenţia de presă oficială Sana.
Assad a făcut aceste declaraţii cu ocazia unei întrevederi la Damasc cu Ali Shamkhani, secretarul Consiliului suprem iranian pentru securitatea naţională, sosit marţi în Siria. Cei doi responsabili au apreciat că SUA abordează problema luptei împotriva extremiştilor ”având obiective ascunse ce nu servesc populaţiilor din regiune”, conform declaraţiilor citate de Sana.
Damascul îi califică drept ”terorişti” pe toţi membrii mişcărilor care urmăresc înlăturarea regimului, precum rebelii moderaţi sprijiniţi de SUA şi alţi membri ai coaliţiei antijihadiste, printre care şi ţări din Golf, relatează Agerpres.