Băsescu se distanţează de criticii lui Boc

Băsescu se distanţează de criticii lui Boc

Luaţi în colimator, Sever Voinescu e derutat, iar Cristian Preda promite că va continua gherila antipremier.

Cu nici trei săptămâni înainte de a expira perioada de graţie dată guvernului Boc, preşedintele Traian Băsescu a făcut ieri un pas la ofsaid faţă de criticii cei mai vocali ai cabinetului. Strategic, lista a fost deschisă chiar de PDL-iştii apropiaţi Cotroceniului, deputatul Sever Voinescu şi europarlamentarul Cristian Preda, şi completată de senatorul Radu F. Alexandru, care, cu o zi înainte, îi reproşa lui Băsescu că-i "subminează" autoritatea lui Boc, intervenind în partid.

"Dacă eu aş fi fost implicat, PDL ar fi fost mult mai precis în acţiunea politică. N-ar fi existat în PDL niciun politician care nu respectă regula de aur. Discutăm în interior şi când am decis ceva respectăm toţi. Indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru, n-ar fi fost în partid dacă eu conduceam partidul. Nu-ţi poţi permite luxul să încerci să-ţi creezi notorietate atacând partidul. Asta reflectă la şi tatea acestor oameni", a spus Băsescu, la postul public de radio.

Radu F. Alexandru se consideră nedreptăţit

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă Sever Voinescu s-a declarat foarte rezervat în privinţa declaraţiilor lui Băsescu, avansând, derutat, varianta demisiei din PDL, Cristian Preda a trecut rapid de la "no comment" la promisiunea că-şi va ataca în continuare colegii, dacă este cazul.

"Sunt în vacanţă şi vreau să mă relaxez. Sunt atât de relaxat că nu vreau să reacţionez în niciun fel", a spus Preda, într-o primă fază, pentru a reveni ulterior cu o reacţie pe blog.

"Voi continua să critic public nu doar adversarii, ci şi colegii de partid, atâta vreme cât aceştia nu vor lucra în interesul general", a precizat el, comentând că preşedintele " a fost iritat" de interviul lui Radu F. Alexandru. Acesta din urmă se consideră pus însă pe nedrept pe listă cu Preda şi Voinescu.

"Cred că domnul Traian Băsescu forţează puţin lucrurile când adaugă numele meu la această listă. Pentru că numele oamenilor pe care îi enumeră sunt legate de o îndelungă activitate în a spune lucruri pe care eu nu le consider în regulă. Pentru mine e prima şi ultima dată", a declarat, pentru EVZ, Radu F. Alexandru. (A contribuit Anca Simina)