Traian Băsescu convoacă Parlamentul în sesiune extraordinară pentru ANI
- Adam Popescu
- 20 iulie 2010, 18:01
După aprecierile pe care le-a făcut asupra raportului Comisiei Europene, care critică justiţia din România, preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că a decis să uzeze de atributul constituţional şi va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară.
"Trebuie rezolvată problema ANI. Aceasta este o prioritate", a spus Băsescu. Astfel, Parlamentul va fi convocat la începutul lunii august. Preşedintele a precizat că va trimite miercuri solicitarea conducerii celor două Camere. Potrivit articolului 66, alineatul 2 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Boc va face un raport paralel Preşedintele Traian Băsescu consideră că raportul Comisiei Europene care critică justiţia din România este corect, dar debalansat. Şeful statului cere CE revenirea la un raport echilibrat, întrucât acesta s-a axat prea mult pe "incidentul ANI". Şeful statului a mai spus că îşi apară ţara în faţa terţilor şi astfel, România va face un raport paralel celui realizat de CE. "Este un raport care să clarifice că ne respectăm angajamentele", a precizat Traian Băsescu, adăugând că Guvernul va întocmi acest document. Întrebat dacă un astfel de raport nu depăşeste "uzanţele" în relaţia cu CE, fiind o premieră, preşedintele a răspuns că, probabil, nu a mai fost nicio ţară căreia să i se scrie în raport că nu-şi respectă angajametele faţă de UE. "De aceea vorbesc de Schegen cu multă atenţie şi îngrijorare. Eu nu las lucrurile strict în frame-ul acestui raport. România nu este responsabilă în faţă Comisiei Europene, ci în faţa statelor membre. CE a fost delegată de statele membre să pună în funcţiune acest mecanism împreună cu România", a mai spus şeful statului, întrebat de ce doreşte realizarea acestui document. "Nu putem accepta că România încalcă angajamentele pentru aderare" "Raportul a fost subiect al discuţiilor chiar cu Comisia Europeană şi îl consider pe fond un raport care face aprecieri corecte. În acelaşi timp, cred că este debalansat în privinţa unor aprecieri politice", a spus, astăzi, Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă. Traian Băsescu a criticat raportul, apreciind că nu este echilibrat. "Nu putem accepta formulări de genul România încalcă angajamentele pentru aderare. Cred că formularea este nedreaptă şi mă simt nevoit să reacţionez. Nu ne degrevăm de responsabilitate. Ne dorim revenirea la o abordare echilibrată, aşa cum se reflectă din precdentele rapoarte ale Comisiei", a spus Băsescu. "Punctul meu de vedere este că din păcate criticile raportului CE au fost centrate pe legea Legea ANI, afectându-i justeţea şi echilibrul", a adăugat şeful statului. El a mai declarat că autorităţile române nu înţeleg şi nu sunt de acord ca în raportul CE să fie incluse domenii colaterale, ca achiziţiile publice, ce depăsesc cadrul agreat al angajamentelor. "Sunt de acord cu formularea din raportul CE privind necesitatea asigurării transparenţei în achiziţiile publice. Dar nu avea ce căuta aici", a apreciat Băsescu. El a precizat că achiziţiile publice nu constituie parte a Mecanismului de Coordonare şi Verificare (MCV). Preşedintele Traian Băsescu a spus şi că are "îngrijorări" în legătură cu accesul României în Spaţiul Schengen, deşi cele şapte rapoarte de până acum au fost pozitive şi îşi doreşte ca şi ultimul, din noiembrie 2010, să fie pozitiv. "Guvernul şi Parlamentul au responsabilitate urgentă să modifice Legea ANI" Şeful statului a apreciat ca fiind corectă etichetarea CE referitoare la jurisprudenţă. "Nu există corerenţă în jurisprudenţă. Aceeaşi cauză este judecată diferită la Arad şi Bucureşti, judecată diferit la Tribunal şi la Curtea de Apel. Comisia, pe bună dreptate, etichetează acest aspect ca fiind un punct fundamental slab", a mai declarat Băsescu. "Noua Lege ANI întrerupe dezvoltarea şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării. Poate află şi domnul Frunda", a spus Băsescu, referindu-se la o mai veche declaraţie a sa în care aprecia că senatorul Gyorgy Frunda s-a poziţionat împotriva României, prin faptul că a propus modificări ale actului normativ care au condus la slăbirea prerogativelor ANI. Băsescu a atras atenţia că CE solicită expres Guvernului şi Parlamentului să refacă urgent Legea ANI. "ANI şi DNA şi-au consolidat impresia favorabilă" "Sunt instituţii asupra cărora CE şi-a consolidat o impresie favorabilă: DNA, ANI, DGA şi Parlament, prin prisma faptului că în 12 luni, România a adoptat patru coduri. De asemenea proiectele de lege au fost trimise de Guvern la Parlament. Acestea sunt instituţiile asupra cărora CE face aprecieri pozitive. Aprecieri îndoielnice sau negative se fac asupra următoarelor instituţii: ICCJ, CSM şi Senat. Senatul, prin prisma modului cum a schilodit Legea ANI care a trecut de Camera Deputaţilor", a spus Băsescu. Şeful statului a remarcat că este posibil ca mai multe instituţii din România să-şi piardă credibilitatea prin faptul că multe dintre actele normative au fost declarate neconstituţionale. Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:
- "CSM şi ICCJ trebuie să facă ceva ca aprecierile să fie mai bune pe viitor"
- "E greu ca un judecător de la Înalta Curte să se întoarcă la judecătorie"
- "Nu există corerenţă în jurisprudenţă"
- "Sancţiunile nesemnificative ale CSM nu dau încredere în sistemul judiciar"
- "Observaţiile CE referitoare la ANI creează obligaţii din partea Guvernului şi Parlamentului"
- "CE consideră nă noua Lege ANI este un pas înapoi în lupta anticorupţie"
- "Domnul Zegrean definieşte CCR ca fiind o instituţie politico-jurisdicţională. Mă întreb la presiunile cui s-a decis că micşorarea pensiilor judecătorilor nu este constituţională?!"
- "Formularea Comisiei Europene mi se pare extrem de gravă, pe bună dreptate"
- "Vreau să trag un semnal de alarmă către beneficiarii fondurilor europene. Toţi banii se verifică. Sumele pot fi integral rambursate. Vreau să ştiţi că regula este următoarea: dacă una dintre achiziţii este viciată, atunci se restituie integral tot proiectul"
- Procesul de revizuire şi modernizare a Constituţiei trebuie să înceapă rapid"
- "Vreau să ştiţi că avem o relaţie decentă cu CE, dar nu putem accepta formulări de genul România încalcă angajamentele pentru aderare. Cred că formularea este nedreaptă şi mă simt nevoit să reacţionez"
- "Cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut este să scriem o lege nouă"
- "Guvernul va face un raport cu progresele şi insuccesele pe justiţie şi îl va înainta CE"
Cea mai importantă critică adusă de CE României se referă la Legea de funcţionare şi organizare a ANI. Noua sa formă a fost amendată şi de preşedinte. În urma unei contestaţii a şefului statului, ieri, judecătorii de la Curtea Constituţională declarau neconstituţională legea ANI. Acest lucru apare şi în raportul oficialilor de la Bruxelles, dat astăzi publicităţii. CE invită România să ia măsuri imediate vizează "corectarea legii privind ANI în conformitate cu angajamentele asumate de România la momentul aderării". Oficialii europeni au lăsat să se înţeleagă că situaţia trebuie remediată, iar ANI să-şi reia atribuţiunile din trecut. CE invită România să ia măsuri imediate vizează "corectarea legii privind ANI în conformitate cu angajamentele asumate de România la momentul aderării".