Preşedintele Comisiei Europene: Susţin intrarea României în Schengen!
- Dinu Boboc
- 25 octombrie 2011, 20:34
Comisia Europeană reiterează sprijinul pentru aderarea la spaţiul Schengen a României, care a îndeplinit toate criteriile tehnice necesare, a declarat azi preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, după întrevederea cu preşedintele român Traian Băsescu.
''Am reafirmat sprijinul nostru pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Considerăm că a România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru aderare şi intrarea sa în spaţiul Schengen este o chestiune de corectitudine. De aceea vreau să transmit poporului român că CE susţine obiectivul ţării dumneavostră de a intra în spaţiul de liberă circulaţie şi că va face tot posibilul în continuare pentru depăşirea impasului actual, cauzat de existenţa unor obstacole politice în două state membre (Olanda şi Finlanda - n.red.)'', a spus Barroso, citat de Agerpres.
Şeful statului român a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles, unde a avut o întâlnire cu şeful executivului UE. Băsescu va reveni miercuri la Bruxelles, unde va participa la un Consiliu European extraordinar, care precede Summitul zonei euro şi care va analiza propunerile Consiliului ECOFIN (miniştrii economiei şi finanţelor din UE) din dimineaţa zilei de miercuri cu privire la măsurile necesare depăşirii crizei financiare actuale.