Bărbaţii sexişti câştigă mai mult

Bărbaţii sexişti câştigă mai mult

Bărbaţii care trăiesc cu convingerea că "femeia trebuie să stea la cratiţă" ar putea fi catalogaţi ca fiind de modă veche, însă, se pare că aceştia ajung să câştige cel mai mult.

Un studiu american publicat în "Jurnalul de Psihologie Aplicată" arată că bărbaţii ci idei sexiste căştigă simţitor mai mult decât cei cu gândire modernă, iar media vehiculată este de 8.500 de dolari (4.722 lire sterline) pe an.

"Tradiţionaliştii par că încearcă să conserve vechea organizare din cadrul familiei, în care bărbatul era cel care mergea la serviciu, iar femeia era cea care avea grijă de bunul mers al familiei", a spus unul dintre cercetători, doctorul Timothy Judge.

Specialiştii au încercat să explice aceste diferenţe salariale înregistrate. Astfel, ei au ajuns la concluzia că bărbaţii tradiţionalişti sunt mai avizi de putere în tot ceea ce implică ea-poziţie şi bani.

"O altă explicaţie ar fi aceea că bărbaţii care sunt singura sursă de venit a familiei sunt promovaţi mult mai uşor decât cei în a căror familie este angajată şi soţia", a precizat Magdalena Zawisza, psiholog la Universitatea din Winchester.

Studiul a fost coordonat de un grup de cercetători ai Universităţii din Florida şi a fost aplicat unui număr de 12.686 de subiecţi de ambele sexe.

 

Sursa:BBC

Ne puteți urmări și pe Google News