Barack Obama: “Politica economică a republicanilor este un simptom de nebunie”

Barack Obama: “Politica economică a republicanilor este un simptom de nebunie”

Preşedintele SUA, Barack Obama, a criticat vineri pe un ton aspru politica economică apărată de adversarii săi republicani, apreciind că dorinţa acestora de a reveni la măsuri care au dat greş este un "simptom de nebunie", relatează AFP, citată de Mediafax.

Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, a adoptat o lege ce prevede reducerea drastică a cheltuielilor publice ale statului federal, iar Obama a apreciat că adversarii săi “se comportă ca şi cum nu am fi încercat” o astfel de politică economică. ”Însă am făcut-o. Această măsură a fost încercată în deceniul care a precedat Marea Depresiune (din anii 1930) şi nu a funcţionat la momentul respectiv. Am încercat asta şi deceniul trecut şi nu a funcţionat”, a adăugat Obama, făcând aluzie la cei opt ani la putere ai republicanilor sub preşedintele George W. Bush, între 2001 şi 2009. ”Ideea de a continua cu aceeaşi măsură, din nou şi din nou, chiar dacă s-a dovedit că nu funcţionează, este un simptom de nebunie”, a declarat acesta în râsetele publicului. Obama este atacat de adversarii săi republicani cu privire la bilanţul economic şi o datorie publică record.