O nouă minune a avut loc în fotbalul mondial. Bursaspor, o echipă mică, a cucerit titlul în Turcia, lăsându-i cu gura căscată pe cei de la Fenerbahce.
Un român, fostul dinamovist Giani Stelian Kiriţă (33 de ani), petrece pentru titlul nesperat pe care duminică l-a câştigat în campionatul de fotbal al Turciei. Dacă realizările lui Cristi Chivu cu Inter Milano (lombarzii au triumfat duminică în Serie A, după ce luaseră şi Cupa Italiei) şi ale lui Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ la Şahtior Doneţk (campioni în Ucraina) se înscriu în limitele normalului, performanţa lui Kiriţă era de neimaginat la începutul sezonului.
După ce în trecut a avut români care au retrogradat-o (Gică Hagi, Zoli Iaşko, Ionel Ganea, Iulian Miu, Cornel Frăsineanu şi Bogdan Vintilă), Bursaspor, supranumită gruparea „crocodililor”, trăieşte acum clipele de glorie. Poreclit de fani „Psihopatul”, Kiriţă savurează momentul, chiar dacă a avut un rol secundar la echipă, fiind folosit rareori în cea de-a doua parte a sezonului.
Dramatismul a fost la el acasă în „Şuperlig”, denumirea primei ligi din Turcia. Înainte de ultima etapă, disputată duminică seară, Fenerbahce era lider, cu 73 de puncte, şi o întâlnea pe teren propriu pe Trabzonspor. În paralel, Bursaspor (72 de puncte) juca acasă cu Beşiktaş. În mod surprinzător, Fener, cea mai iubită formaţie a Turciei, n-a fost în stare să obţină decât un rezultat de egalitate (1-1), în timp ce „crocodilii” au învins cu 2-1. Astfel, băiatul născut în Pantelimon a reuşit minunea şi a ieşit campion în Turcia!
EVZ: Giani, mai poţi, după pe trecerea de aseară (n.r. - duminică)? Giani Kiriţă: E nebunie mare de tot în oraş. S-a declanşat Iadul la Bursa! Din păcate, n-am putut trăi la intensitate maximă bucuria asta, fiindcă vineri m-am operat de pietre la pancreas. M-am externat sâmbătă seară, iar ieri (n.r. - duminică) am fost pe stadion, în tribună. După terminarea jocului, am coborât la vestiare, iar timp de trei ore n-am putut ieşi de-acolo! Suporterii ne-au sufocat. După ce am scăpat, am mers la restaurant, unde s-a stat până dimineaţa.
V-aţi primit medaliile? Da de unde! Astăzi (n.r.-ieri), federaţia ni le va aduce, fiindcă fuseseră trimise la Istanbul. Sărbătoarea trebuia să fie acolo. Nu se aştepta nimeni ca Fenerbahce să nu câştige titlul. Măcar voi credeaţi că Fener va rata titlul? Sincer să fiu, credeam, însă doar cu o jumătate de gură. Ne făcusem planuri pentru locul doi, care oricum era superperformanţă. Dar ne-au ajutat cei de la Trabzonspor, cărora le vom mulţumi public în cursul zilei de astăzi (n.r. - ieri). Faptul că i-am lăsat în urmă pe ceilalţi granzi a făcut ca toată Turcia să ţină cu noi. De peste trei decenii, titlul n-a mai ajuns în provincie. E istorie ce-am făcut! Nici în vise nu ne închipuiam că va ieşi aşa frumos. Se poate compara performanţa voastră cu ceea ce a făcut Unirea Urziceni în sezonul trecut? Eşti nebun la cap? E distanţă mare! Fenerbahce, Galatasaray şi Beşiktaş au, fiecare, buget de 40 de milioane, iar noi n-avem nici nici măcar 10 milioane. Alex, vedeta Fenerului, câştigă un salariu de 3,5 milioane de euro pe sezon, iar la noi sunt salarii, în medie, de 500.000 de euro pe an. Cu Unirea ne asemănăm din alt punct de vedere, al lotului. Performanţa a fost atinsă cu un grup unit, fără vedete.
Rămâi să joci cu Bursaspor în grupele Ligii Campionilor? Încă nu ştiu ce voi face. Nu sunt în relaţii foarte bune cu antrenorul (n.r. - Ertrugul Saglam, fost elev al lui Gheorghe Mulţescu la Samsunspor), dar jos pălăria pentru el. Când iei titlul, nu mai poţi spune prea multe. Oricum, când a apelat la mine, am spus de fiecare dată prezent.
Cui dedici succesul? Copiilor mei, Roxana, în vârstă de 11 ani, şi Marco, de 7 ani. Mâine (n.r. - astăzi) vin acasă. Nu mai stau nicio zi în plus în Turcia, fiindcă mi-e tare dor de ei. Pentru copii m-am chinuit atâta printre străini. Când vor creşte mari, îşi vor da seama că nu m-am chinuit degeaba.
10 apariţii în tricoul „crocodililor” a avut Kiriţă în campionatul abia încheiat. Românul a marcat unicul gol al partidei pe care Bursaspor a câştigat-o, în deplasasare, cu Gaziantepspor