Avocatul Serghei Magnitski, ucis în bătaie într-o închisoare din Moscova

Avocatul Serghei Magnitski, ucis în bătaie într-o închisoare din Moscova

Avocatul rus Serghei Magnitski a murit în detenţie, în 2009, din cauza unor responsabili din Ministerul de Interne, relevă un raport preliminar asupra morţii sale suspecte, realizat la cererea preşedintelui Medvedev.

Ancheta a dezvăluit că Magnitski avea degetele zdrobite şi i s-a refuzat tratamentul medical înainte de a muri în închisoarea din Moscova. El a fost legat de un pat, într-o celulă mică, împreună cu opt gardieni care l-au bătut în timp ce un echipaj al ambulanţei a fost ţinut la uşă. Când doctorilor li s-a permis, în sfârşit, accesul în închisoare, l-au găsit pe avocatul moscovit mort, cu corpul plin de vânătăi, degetele zdrobite şi unul dintre braţe înnegrit din cauza cătuşelor care i-au strâns încheieturile. Raportul a fost întocmit de o Comisie prezidenţială pentru drepturile omului. Investigaţia se referea la posibile acte de corupţie din partea oficialilor implicaţi în încarcerarea, timp de un an, a avocatului rus, pentru acuzaţii de evaziune fiscală. Vinovaţii de la Interne Documentul îi nominalizează direct pe cei implicaţi în decesul juristului rus, acuzându-i de conflict de interese. Astfel, se spune în text, "implicarea în anchetă a angajaţilor Ministerului de Interne şi Comisiei de anchetă de pe lângă MI Kuzneţov, Karpov, Tolcinski, Krecetov şi Droganov a creat un conflict absolut de interese". Înainte de arestarea sa, Serghei Magnitski, avocat la fondul occidental Hermitage Capital, a acuzat persoanele menţionate de implicare într-o fraudă fiscală de circa 5,4 miliarde de ruble. Cererile formulate de acesta pentru revocarea responsabililor amintiţi "au fost respinse de anchetatorul Silcenko, superiorul acestuia Vinogradova şi de şefii Comisiei de anchetă de pe lângă Ministerul de Interne", evidenţiează raportul. Acest lucru arată "fie neglijenţă, fie interes din partea celor care au condus ancheta", se mai spune în document.

Medvedev, care a cerut deschiderea unei anchete imediat după moartea lui Magnitski, în 16 noiembrie 2009, s-a întâlnit cu membrii comisiei pentru drepturile omului, în oraşul Nalchik. Pedepsit şi torturat "Doctorul care era de serviciu la închisoare, Alexandra Gauss, şi care l-a examinat pe avocat în acea noapte, a decis că el a suferit o cădere nervoasă şi că era nevoie de opt gardieni care să-l calmeze, înainte de a fi anunţată ambulanţa, iar cînd aceasta a sosit, medicii nu au fost lăsaţi, timp de o oră, să intre în incinta închisorii", a declarat Valeri Borshchov, membru al Grupului Helsinki de la Moscova şi unul dintre autorii raportului. "Când am întrebat-o pe Gauss de ce a crezut că avocatul suferise o cădere nervoasă, ne-a răspuns că Magnitski i-ar fi spus "Ei vor să mă omoare". Gauss şi oficialii închisorii au afirmat, ulterior, că tânărul de 37 de ani, partener în firma britanică Firestone Duncan, a murit din cauza unui atac de cord, în unitatea de terapie intensivă a spitalului şi că s-au luat toate măsurile posibile pentru a-l resuscita. Gardienii au recunoscut că au folosit un baston de cauciuc, dar spun că acest lucru s-a întâmplat doar pentru a-l opri pe acesta să se sinucidă. Raportul este unul preliminar şi nu are o concluzie privind cauzele morţii, dar precizează că bărbatul a fost torturat şi că, probabil, gardienii au vrut să-i aplice o pedeapsă corporală, să-i dea o lecţie, dar au mers prea departe şi avocatul a decedat.

Ne puteți urmări și pe Google News