Avocaţii lui Adi Mutu au adus probe noi la CONI

Avocaţii lui Adi Mutu au adus probe noi la CONI

Avocaţii atacantului român Adrian Mutu au depus ieri, la Tribunalul Antidoping al Comitetului Olimpic Italian (CONI), documentele referitoare la pastila de slăbit luată de fotbalist.

Apărătorii „Briliantului” încearcă astfel să-i convingă pe procurori că sibutramina - substanţa interzisă depistată în organismul jucătorului Fiorentinei - nu figurează în prospectul respectivei pastile, astfel că Mutu nu a avut nicio intenţie de a se dopa. De asemenea, conform cotidianului „Il Giornale della Toscana”, reprezentanţii lui Adi Mutu au mai pus pe masa procurilor antidoping şi opiniile unor experţi în domeniu, cum ar fi profesorul Mugelli (farmacologie) şi doctorul Pieraccini (analist chimic).

În prezent, Mutu este suspendat provizoriu de CONI, dar a revenit recent la antrenamentele Fiorentinei, şi aşteaptă sentinţa. Aceasta va veni însă abia după Paşte, aşa cum a anunţat Paolo Rodella, avocatul jucătorului român. „După depunerea la dosar a informaţiilor medicale, procurorii antidoping vor face o contestare, apoi cazul va ajunge la Tribunalul Antidoping, unde vor fi audiaţi medicii şi avocaţii. De Sărbătorile Pascale se va lua vacanţă în Italia, astfel că o sentinţă în acest caz este aşteptată pentru mijlocul lunii aprilie”, a spus Rodella într-un interviu publicat săptămâna trecută de EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News