Avocații amenință cu greva. Banii pe care statul îi datorează, mărul discordiei

Avocații amenință cu greva. Banii pe care statul îi datorează, mărul discordiei

Mai mulți avocați au semnat o petiție și amenință cu suspendarea activității pentru că statul nu le plătește restanțele pentru activitatea de asistență publică judiciară.

Avocații susțin în mai multe puncte care sunt revendicările lor și spun că dacă nu vor fi luate în considerare își vor opri activitatea: “în zilele următoare vom decide asupra modalității în care activitatea noastră va fi restrânsă, putând ajunge până la suspendarea acesteia pentru o perioadă de timp până la efectuarea plăților restante de către autoritățile care au această obligație legală.

Considerăm absolut necesară reformarea sistemului privind plata onorariilor avocațiale din oficiu prin adoptarea unei legi, astfel încât referatele care sunt depuse spre decontare pentru încasarea onorariilor să fie semnate în ședința publică de către judecători în acele cauze care rămân în pronunțare, precum cauzele care au ca obiect internările medicale nevoluntare prevăzute de Legea nr. 487/2002, respectiv la începutul fazei de urmărire penală în cazul activității prestate la Parchete, astfel încât să se evite situațiile de genul celei în care ne aflăm.

Noua lege care să reglementeze în mod clar activitatea prestată de avocații din oficiu să prevadă ca onorariile să fie majorate anual raportat la rata inflației, onorariile prevăzute de actualul Protocol Tripartit încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public la data de 17.06.2022 fiind cele mai mici din Uniunea Europeană, deși suntem membri ai Comunității Barourilor Europene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Solicităm ca legea să prevadă în mod expres plata penalităților de întârziere și a dobânzilor  în cazul neplății la timp a onorariilor din oficiu. Solicităm ca sumele care ni se cuvin cu titlu de onorariu să fie virate direct către U.N.B.R., iar ulterior U.N.B.R. să vireze aceste sume către Barouri. Noi, avocații care desfășurăm activitatea de asistență publică judiciară, solicităm să ni se acorde respectul cuvenit de către autoritățile Statului Român, în calitate de partener indispensabil la realizarea actului de justiție.

Fără avocați, actul de justiție nu poate fi adus la îndeplinire, creându-se astfel un dezechilibru la nivelul societății românești.  Această situație are consecințe grave, întrucât ne aflăm la final de an, apropiindu-se sărbătorile de iarnă, iar cheltuielile pe care le avem cu toții sunt foarte mari, în condițiile unei economii aflate în plină recesiune”, au stipulat avocații în petiția lor.