Avionul dinamovistilor, la un pas de catastrofa

Avionul dinamovistilor, la un pas de catastrofa

Dinamo a avut mari emotii inainte de decolarea spre Portugalia, unde "cainii" au plecat ieri la un stagiu de pregatire centralizat.

Avionul care trebuia sa-i transporte pe "ros-albi" dimineata spre Frankfurt, locul de escala inainte de a ajunge la Lisabona, s-a defectat, iar zborul a fost anulat.

Dinamovistii au avut zeci de minute de mari emotii, pana cand comandantul de zbor a luat o decizie. "A fost ceva groaznic. La un moment dat s-a stins lumina. Un computer de bord nu mai mergea, iar o aripa nu se ridica. Ziceai ca suntem in filmele de groaza. Dupa 40 de minute s-a luat decizia ca avionul nu poate pleca si am coborat din el", a explicat Mircea Rednic, antrenorul liderului Ligii I.

Jucatorii parca au presimtit necazurile pe care aveau sa le intampine si, inainte de a se urca in aeronava, si-au exprimat teama de a nu trece printr-o zona in care furtunile violente din Europa le-ar fi putut crea probleme.

Zece ore pe drum

"Puriul" a dorit initial sa amane calatoria cu 24 de ore, dar, pana la urma, s-a gasit o solutie, iar dinamovistii au decolat la ora 9.00, cu alta cursa de linie spre Barcelona, de unde s-a continuat calatoria spre Portugalia.

Dinamo urma sa ajunga la destinatie dupa mai bine de zece ore de la momentul inceputului calato-riei, deoarece locul de cantonament, Rio Maior, se afla la 90 de kilometri de Lisabona.

Temandu-se ca oboseala drumului i-ar putea afecta pe elevii sai, antrenorul Mircea Rednic a vorbit ieri si despre necesitatea amanarii meciului amical cu Vitoria Guimaraes, programat astazi, dar nu s-a luat o decizie definitiva.

Celelalte amicale din acest turneu se vor juca dupa urmatorul program:

> 23 ianuarie: Dinamo - Lokomotiv Moscova; > 25 ianuarie: Dinamo - Academica Coimbra; > 30 ianuarie: Dinamo - Uniao Leiria; > 1 februarie: Dinamo - Rio Maior.

Gruparea "ros-albilor" va reveni in tara pe 3 februarie.

Ne puteți urmări și pe Google News