Teroare în aer. O britanică a deturnat un avion. Autoritățile au ridicat avioanele de vânătoare
- Daniel Măgureanu
- 6 iulie 2019, 18:06
O tânără din Marea Britanie în vârstă de 25 de ani a provocat haos la bordul unui avion care circula pe ruta Anglia-Turcia. Ea a încercat să intre peste piloţi şi să deturneze avionul. Autorităţile au ridicat de la sol două avioane de vânătoare.
Britanica, identificată drept Chloe Haines, s-a îmbarcat într-un avion al companiei Jet2 care circula pe ruta Stansted (Marea Britanie) - Dalaman (Turcia). La un moment dat, după decolare, tânăra a început să strige: „O să vă ucid pe toţi!' şi chiar a încercat să intre în cabina piloţilor.
A urmat un scandal de amploare în care ceilalţi pasageri au reuşit cumva să o pună la pământ pe tânără, dar şi să o încătuşeze.
După un zbor de aproximativ 45 de minute, avionul s-a întors pe aeroportul Stansted, fiind escortat de două avioane de vânătoare RAF Typhoon.
Autorităţile au decis să ridice de la sol avioanele de vânătoare de teama unei deturnări a avionului Jet2.
La sol, tânăra de 25 de ani a fost arestată şi ulterior eliberată condiţionat până pe data de 30 iulie, atunci când va apărea în faţa unui judecător, scrie stiripesurse.ro.
Pentru faptele ei, tânăra riscă să ajungă la închisoare pentru mulţi ani.