Avertizare MAE pentru români. Situaţie alarmantă. A fost emisă alertă de Cod roșu
- Mihaela Dan
- 28 decembrie 2019, 10:49
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Croaţia, unde începând de sâmbătă sunt în vigoare Coduri roşu, portocaliu şi galben privind intensificări ale vântului. Din acest motiv, vor fi afectate transportul maritim şi furnizarea energiei electrice.
Potrivit MAE, în Croaţia, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, începând din de 28 decembrie, este în vigoare un cod roşu de vânt pentru canalul Velebit, fiind posibile intensificări ale vântului ce vor atinge o viteză de până la 130 km/h, un cod portocaliu de vânt puternic pentru regiunile Rijeka, Split, golfurile Kvarner şi Kvarnerić şi un cod galben de intensificări ale vântului pentru regiunile Osijek, Zagreb, Karlovac, Gospić, Knin, Dubrovnik, Istria şi Dalmaţia.
De asemenea, conform informaţiilor comunicate de autorităţile locale, vor fi afectate transportul maritim şi furnizarea energiei electrice.
Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet: Institutul Hidro-Meteorologic Naţional https://www.meteo.hr, Automobil Club Croat http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Compania Naţională Croată de Căi Ferate http://www.hznet.hr, Autoritatea Portuară Croată http://www.portauthority.hr, Agenţia Croată de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr.
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.
MAE mai recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.meteoalarm.eu, http://www.mae.ro şi aminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.