Avertismentul Poliției, care BAGĂ ÎN SPERIEȚI toți utilizatorii de Facebook! Toată lumea obișnuiește să facă asta
- Ionut Gogean
- 28 iunie 2017, 23:37
Poliția Română avertizează toți utilizatorii de Facebook, într-o postare pe rețeaua de socializare, referitor la pericolele care pot fi întâlnite pe platforma online.
Autoritățile atrag atenția asupra persoanelor care trimit cereri de prietenie, unele dintre profiluri fiind false și existând posibilitatea unor furturi de identitate sau atacuri virtuale.
În acest sens, Poliția Română a realizat o listă care cuprinde sfaturi pentru utilizatori în cazul în care se confruntă cu o astfel de situație.
"Profilurile de Facebook pot fi false și pot ascunde în spatele lor persoane rău intenționate, interesate de datele personale care pot fi folosite pentru lansarea unor atacuri spam, pentru furturi de identitate și alte atacuri virtuale", a scris Poliția Română.
Astfel, înainte de a accepta cererea de prietenie a unei persoane, utilizatorii sunt sfătuiți să cerceteze profilul persoanei respective: de asemenea, autoritățile le recomandă utilizatorilor să evite să posteze fotografii personale pe Facebook:
"Pentru depistarea unui profil de facebook fals, vă recomandam:
- Interesați-vă dacă vreuna dintre cunoștintele voastre comune s-a întâlnit vreodată cu persoana respectivă;
- Cu ajutorul motoarelor de cautare puteți afla detalii despre persoanele care vă solicită prietenia, fiind cu atât mai usor, atunci când pretinde că a studiat la vreo școală de renume sau are o funcție la o companie cunoscută; .
- Examinați fotografiile și albumele cu atenție. O persoană reală va avea de obicei fotografii cu prietenii și familia și a făcut comentarii la alte fotografii ale persoanelor cunoscute în legătură cu evenimente la care au participat împreună;
- Observați dacă este etichetat în alte postări ale prietenilor. Chiar dacă este o persoană reală, nu trimiteți niciodată fotografii personale celor pe care nu îi cunoașteți.", a mai scris Poliția Română.