Avertismentele lui Severin

Avertismentele lui Severin

Proceduri juridice pentru sancţionarea României în ceea ce priveşte impunerea taxei de primă îmatriculare şi activarea clauzei de salvgardare pe agricultură au făcut, astăzi, obiectul unei conferiţe de presă susţinute de europarlamentarul PSD, Adrian Severin.

El a declarat că, din discuţiile cu unii comisari europeni, a desprins concluzia că CE consideră că va trebui începută procedura juridică împotriva României pe taxa de primă înmatriculare. Europarlamentarul social-democrat a spus că oficialii Comisiei consideră că taxa de primă înmatriculare, aşa cum a fost ea formulată de Guvernul de la Bucureşti, încalcă normele europene, fiind una interzisă.

Din partea executivului însă, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a confirmat, ieri, la Bruxelles, că taxa auto va fi calculată în funcţie de emisiile de CO2 şi pentru maşinile Euro 3 care au inclus acest indicator în cartea tehnică şi a arătat că suma va fi redusă cu 5% pentru fiecare an de vechime.

Decizia a fost luată în urma negocierilor dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Comisiei Europene. Însă această solicitare a Comisiei, de a calcula taxa în funcţie de emisiile CO2, a ridicat o serie de probleme autorităţilor deoarece nu pentru toate autovehiculele de tip Euro 3 este inclus în cartea tehnică nivelul emisiilor de dioxid de carbon.

Clauza de salvgardare pe agricultură

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a precizat şi că România "se poate aştepta foarte curând" la activarea clauzei de salvgardare pe agricultură.

Severin a susţinut că motivul îl constituie faptul că la nivelul Uniunii Europene există o nemulţumire faţă de lipsa de informaţii dinspre Bucureşti legate de modul în care autorităţile române acordă ajutoarele în agricultură.

Instituţia care gestionează acest sistem de gestionare a fondurilor UE, APIA, a primit mai multe termene limită pentru remedierea deficienţelor, pe care le-a îndeplinit, iar mecanismul de aplicare a clauzei a fost stopat după numirea lui Dacian Cioloş la conducerea ministerului Agriculturii.

Aplicarea clauzei ar însemna reducerea cu 25% a fondurilor destinate subvenţiilor agricole, care totalizează 440 de milioane euro, sumă aferentă anului agricol 2007. 

(15:06)           

Ne puteți urmări și pe Google News