Avertisment MAE, o mare companie aviatică intră în GREVĂ

Avertisment MAE, o mare companie aviatică intră în GREVĂ

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că, în conformitate cu informaţiile publicate de compania aeriană Ryanair, în 25 şi 26 iulie ar urma să aibă loc o grevă a personalului aviatic, care ar putea afecta unele zboruri dinspre şi către Italia, precum şi programul de zbor al curselor din aeroporturile belgiene Bruxelles şi Charleroi.

 

 Astfel, într-un comunicat transmis luni AGERPRES, MAE atrage atenţia cetăţenilor români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că în perioada menţionată ar urma să aibă loc o grevă a personalului aviatic din Spania, Portugalia şi Belgia, ce ar putea afecta unele zboruri dinspre şi către Italia.

Totodată, MAE informează şi cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei cu privire la o grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair, pentru 25 şi 26 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, respectiv, Ambasadei României în Regatul Belgiei: +3223475338, +3223450040 şi +3223441658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.