Avanpremiere Fashion and Lifestyle Fest debutează cu arhitecţi şi coregrafi
- Adam Popescu
- 16 noiembrie 2010, 10:37
Prima ediţie a festivalului Avanpremiere Fashion and Lifestyle Fest începe astăzi la The Ark.
Desfăşurat între 16 şi 18 noiembrie, evenimentul se contituie într-o manifestare modernă şi complexă, dedicată modei, artelor şi stilului de viaţă din secolul XXI.
"Vorbim despre un festival naţional cu preocupări europene, prin mărime, participanţi, arie de abordare a temelor şi domeniile de larg interes şi de maximă modernitate şi actualitate. În plus, Avanpremiere este o expresie a felului în care modă românească se exprima plenar pentru sezonul viitor, în contextul atât de special al anului 2010", explică Alin Gălăţescu, critic de modă şi director artistic al festivalului.
Astfel, în prima zi de evenimente dedicate modei şi lifestyle-ului, The Ark va găzdui, începând cu ora 17.00 cu un workshop cu tema : "Lifestyle-ul sec XXI şi Internetul", susţinut de doctorul Florin Munteanu, specialistul IT Gabriel Vâlsan, arhitectul Tudor Vlăsceanu (unul din cei cinci arhitecţi care alcătuiesc grupul Unu la Unu, participant la Bienala de la Veneţia) şi doctorul în arhitectură Cerasella Crăciun.
Seara continuă, de la ora 19.00, cu vernisajul AVANPREMIERE Habitat & Complementary Arts, ai cărui invitaţi sunt Arantxa Etcheverria, Tudor Vlăsceanu, Giulian Dumitriu şi Ana Andronic.
Arantxa Etcheverria, artista de origine bască, de trei ani adoptată de Bucureşti, oferă, în premieră, un preview al expoziţiei sale personale pregatite pentru anul 2011.
Cu Giulian Dumitriu am făcut cunoştinţă pentru prima dată la jumătatea lunii august, când scriam despre "Românul care a sculptat-o pe Lady Gaga". Artistul în vârstă de 39 de ani este originar din Bacău şi este absolvent al Academiei de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu". În prezent, locuieşte şi lucrează în capitala europeană a modei, la Milano. Giulian este prezent în expoziţii personale şi de grup la Bucureşti, Milano, Amsterdam, Paris şi Toronto, iar lucrările sale se regăsesc în colecţii particulare din România, Italia, Franţa, Canada, Statele Unite şi Elveţia.
Ana Andronic încheie galeria artiştilor din prima zi de Avanpremiere cu doua lucrări gigantice realizate digital şi imprimate pe pânză. Aceste lucrări sunt inspirate din mai multe prezentări de modă, în cadrul săptămânilor modei din toată lumea, din perioada 2009-2010. Fiecare personaj din lucrare este inspirat din creaţia unei case de modă cu presigiu, dar relizat în stil propriu.
Avanpremiere Fashion and Lifestyle Fest continuă miercuri şi joi după următorul program:
Miercuri, 17 noiembrie, The ARK
- Ora 17:00 - Workshop cu tema: Evoluţia Modei şi Sec XXI
- Ora 19:00 - Lansarea enciclopediei "Să înţelegem moda", împreună cu invitatul special Mairi MacKenzie, lector de studii culturale şi istorie la Colegiul de modă din Londra.
- Ora 20:00 - Lansare Expo-Foto "Life-style's", în prezenţa unora dintre cei mai importanţi fotografi ai momentului şi cu participarea specială a secţiei de fotografie a Universităţii de Artă din Cluj
Joi, 18 noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC)
- Ora 20:00 - Gala AVANPREMIERE - prezentarea colecţiilor primavară-vară 2011 ale deignerilor Agnes Toma, Anca Ciataraş, Cristhelen B , Iris Şerban, Bianca Popp, Silvia Şerban şi Alexandru Nimurad, A & S Negulescu, Norina Stoica, Rhea Costa, Radu Viţălaru
- Ora 23:00 - "AVANPREMIERE After Party" la The ARK
Accesul în MNAC se face prin Calea 13 Septembrie, Poarta B3, numai pe bază de invitaţie. Pentru restul evenimentelor din cadrul Avanpremiere Fashion and Lifestyle Fest, intrarea este liberă.