Cu sau fără Președintele Salvator va trebui ca în aceste 2 luni de vară să stăm cu picioarele în apă rece, să tragem niște concluzii la cum s-a acționat la această criză, să învățăm din greșeli și să nu le mai repetăm. Toată lumea ne spune că nu vom scăpa de virus și, cum nici un vaccin nu se vede la orizont, va trebui să învățăm să conviețuim cu virusul. Multe lucruri depind de fiecare dintre noi: spălatul pe mâini, distanțarea socială, evitarea aglomerațiilor etc. Altele depind de autorități, locale și centrale. Starea noastră va depinde de felul în care va evolua situația în țările lumii, dar mai ales de felul în care noi vom ține sub control răspândirea virusului.

(vezi editorialul Și acum încotro? – partea I)

Abia acum vine momentul în care autoritățile nu trebuie să se “relaxeze”. Ce așteptăm de la cei care ne conduc?

Să înțeleagă dinamica evoluției virusului în țările lumii și să spună clar că persoanele care vin din zonele roșii vor intra într-o formă de izolare sau chiar carantină. Să testeze, prin sondaj, persoanele care intră în țară pentru a identifica eventualele creșteri ale numărului celor infectați.

Să încurajeze efectuarea de teste la nivel local pentru a identifica din timp eventualele zone fierbinți. Să conlucreze cu autoritățile locale pentru buna desfășurare și pentru corelarea rezultatelor.

Să desemneze spitale speciale care vor trata bolnavii de COVID-19 și să nu mai blocheze tot sistemul medical exclusiv pentru acești bolnavi. Nu contest că măsura concentrării exclusiv a sistemului medical pe acești bolnavi a salvat multe vieți la fel cum nu am dubii că alungarea tuturor celorlalți bolnavi din spitale a produs multe decese și multă suferință. Deci acest lucru nu mai trebuie să se întâmple. Toți avem aceleași drepturi, toți trebuie să beneficiem de asistență medicală decentă și nu se poate accepta nici o explicație pentru alungarea unor categorii de bolnavi din spitale.

Eu îmi pun multe speranțe în comunitățile locale pentru că eu cred că ei știu mult mai bine care este situația la nivel local și care sunt cele mai bune măsuri. Cred că a fost o greșeală faptul că autoritățile locale au fost complet inhibate pe timpul crizei. Chiar în primul val, când experiența era limitată, am văzut primari care au sesizat pericolul și au cerut inclusiv măsuri de carantină pentru localități sau cartiere. Nu văd de ce un guvern de la București ar cântări mai bine situația decât aleșii comunităților.

Mă aștept ca ele să aibă un plan de testare prin sondaj pentru a sesiza orice fel de modificare în dinamica virusului.

Tot ele ar trebui responsabilizate să ia măsurile pe care le consideră necesare (inclusiv carantinări sau stări de alertă locală) pentru limitarea răspândirii bolii.

O verigă vulnerabilă este transportul în comun și este necesar să conlucreze cu firmele și asociațiile locale pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru acesta. Nu în ultimul rând tot de la autoritățile locale ar trebui să așteptăm identificarea măsurilor eficiente pentru revenirea la școală în condiții cât mai sigure.

În domeniul economic trebuie evitată cu orice preț panica. Nici o activitate nu trebuie oprită atâta timp cât nu devine un potențial focar de infecție. Am emoții cu privire la cât din economia românească va supraviețui după această criză și sunt foarte sigur că nu vom mai supraviețui unui nou șoc ca cel din care încercăm acum să ieșim. Sunt o mulțime de măsuri care pot fi luate pentru a încuraja economia. Planul despre care vorbeam trebuie doar să aleagă dintre ele și să fie implementate cele care aduc cei mai mulți oameni la muncă, care au un grad de multiplicare pe orizontală cel mai ridicat.

Soluțiile le știm toți. Nu trebuie să fii vreun Einstein să vezi că avem mult de construit – autostrăzi, spitale, fabrici, silozuri, școli, stadioane și o mulțime de alte lucruri. Aici vor fi multe locuri de muncă.

Avem o industrie auto extrem de puternică care trebuie cu orice preț ajutată să treacă peste acest șoc. Ea depinde extrem de mult de alte economii și până când ele vor porni va trebui să-i dăm de lucru cumpărând mai multe mașini fabricate în România.

Avem o agricultură care trebuie susținută pentru că ea este vitală, la propriu și figurat. Avem un sistem de servicii pentru populație care trebuie diversificat și adus la zi pentru situații când nu mai avem fizic acces la ele. Avem o industrie a ospitalității care a fost extrem de lovită și care are nevoie de sprijin. Am propus ca măcar o perioadă să facem în așa fel încât să nu ne mai luăm toți concediile în iulie și august, ci să încercăm să le întindem pe o perioadă mai lungă. Și din motive de securitate medicală, dar și din dorința de a le întinde o mână de ajutor ținându-i ocupați o perioadă mai lungă.

Chiar este adevărat că crizele aduc cu ele mari oportunități. Pentru noi cea mai mare oportunitate pe care o văd este aceea că nu mai avem obligația păstrării unui deficit bugetar care să ne limiteze drastic capacitatea de a ne împrumuta. O altă oportunitate este resursa umană valoroasă care a revenit în România și care poate să participe la procesul de construcție. Nu în ultimul rând cred că și UE va fi mai flexibilă în ceea ce privește alocările financiare. Dacă la acestea adăugăm faptul că noi avem un grad de îndatorare destul de scăzut putem spune că avem o șansă unică să ne reducem decalajele față de ceilalți europeni. Dacă vom avea curajul să privim înainte și nu înapoi!