Autoritățile din Transnistria au MAJORAT chiria Liceului românesc din Tiraspol

Autoritățile din Transnistria au MAJORAT chiria Liceului românesc din Tiraspol

Chiria pentru spațiul unde-și desfășoară activitatea Liceul "Lucian Blaga", din Tiraspol, a fost majorată cu aproape 5.000 de lei, potrivit publicației Timpul.

Astfel, administrația liceului va fi nevoită să achite, lunar, 33.000 de lei chirie, a precizat directorul liceului, Ion Iovcev, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Educației, Maia Sandu. Discuţiile dintre cei doi au vizat incidentul de săptămâna trecută, când miliţienii transnitreni au confiscat banii şi alte bunuri ale liceului, inclusiv ştampila, motiv pentru care banii de la Ministerul Educaţiei alimentaţia elevilor nu au mai putut fi transferați. "Cei de la minister şi de la Biroul de Reintegrare au făcut o declaraţie şi s-au adresat către autorităţile de la Tiraspol ca să ne întoarcă toate bunurile, inclusiv şi ştampila. Cer şi salariile profesorilor să fie întoarse, maşina care a fost pe nedrept luată şi să fim în securitate, atât administraţia liceului, cât şi profesorii", a declarat directorul Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol, Ion Iovcev. CITIȚI ȘI:

  • Directorul liceului românesc din Tiraspol: " În partea stângă a Nistrului e un genocid"
  • TIRASPOL. Miliția transnistreană l-a eliberat pe directorul liceului românesc Lucian Blaga