Simona Ionescu

Simona Ionescu

In presa – de 20 ani. Primul job, reporter la cotidianul ”Tineretul liber”, l-am castigat in urma unui concurs in 1990. Din 1993, au inceput unii din cei mai frumosi ani ai gazetariei mele: redactor sef adjunct la ”Evenimentul zilei” condus de Ion Cristoiu. Am plecat in 1997, o data cu maestrul si restul echipei sale. Din 1998, am inceput, alaturi de Adrian Halpert (fost coleg de la EVZ) construirea a ceea ce avea sa devina ziarul Libertatea – cel mai popular cotidian. Tot impreuna am plecat in 2006 de la Libertatea, ca sa lansam tabloidul Click!, in cadrul Adevarul Holding. De la 1 octombrie 2009 până în mai 2012 am fost directorul de proiect al unei campanii umanitare fara precedent in presa romaneasca, desfasurata de Click! si intitulata „Din inima pentru copii”. Apoi am făcut un pas spre un alt drum. Am implementat proiectul caritabil la ziarul Libertatea și, în același timp, am devenit redactor șef adjunct la Evenimentul zilei. Sunt foarte mândră de felul in care a evoluat campania ”Ajută copiii!”în ziarul Libertatea si mai ales de faptul ca strange oamenii buni in jurul ei. Din 15 ianuarie 2013 sunt redactorul șef al EVZ.
Ţepele turistice în vremea pandemiei. Pierzi banii, dacă renunți la excursie de frica Covidului

Ţepele turistice în vremea pandemiei. Pierzi banii, dacă renunți la excursie de frica Covidului

Industria ospitalităţii îşi plânge de milă. Zboruri aproape deloc, clienţi rari, pe terase şi în cârciumi, mese la distanţa socială. Deşi este greu de înţeles cum nu s-a făcut profit...

Primarul Tudorache, despre programul Clotildei Armand: „Habar n-are de administrația publică”

Primarul Tudorache, despre programul Clotildei Armand: „Habar n-are de administrația publică”

Mai sunt patru zile până la alegerile locale, iar tensiunea din lumea politică devine tot mai intensă. După două săptămâni în care candidații USR, PLUS și PNL au fost nevoiți...

Ministerul Fondurilor Europene, loc pentru înalți funcționari cu bube-n cap. Azi: Liliana Anghel

Ministerul Fondurilor Europene, loc pentru înalți funcționari cu bube-n cap. Azi: Liliana Anghel

Bătălia pentru prăduirea banilor europeni pe care România trebuie să-i primească de la UE pentru redresarea economică post-pandemie, a început aprig de tot. Aşa cum hienele se strâng imediat în...

Clotilde Armand a fost prima! „M-a făcut panaramă, dar nu mă las intimidată de prostia agresivă!”

Clotilde Armand a fost prima! „M-a făcut panaramă, dar nu mă las intimidată de prostia agresivă!”

Discursul tensionat ținut de Nicușor Dan luni seară, în care a numit-o pe Gabriela Firea „panaramă”, a creat valuri uriașe în spațiul public. Electoratul îl pune la zid pe candidatul...

Scandal în administrație: s-au pus panseluțe în valoare de 300 de milioane de euro. Date oficiale

Scandal în administrație: s-au pus panseluțe în valoare de 300 de milioane de euro. Date oficiale

Bătălia pentru funcția de primar la Sectorul 1 devine tot mai „sângeroasă”.Acuzațiile, scandalurile și dezinformările curg gârlă în sectorul cu cei mai mulți candidați din București. Candidata USR PLUS în...

Panglica inaugurală a doi pui şi-o bere

Panglica inaugurală a doi pui şi-o bere

Apropierea datei alegerilor locale de anul acesta, mi-a adus în minte o întâmplare petrecută cu vreo zece ani în urmă, tot în preajma unor alegeri locale. Mă aflam la mine,...

Clotilde Armand a scăpat porumbelul! Procurorul Portocală a zis că o susțin „serviciile”, ea - că o susțin „instituțiile”

Clotilde Armand a scăpat porumbelul! Procurorul Portocală a zis că o susțin „serviciile”, ea - că o susțin „instituțiile”

În emisiunea „România 9” de la TVR 1, candidata USR PLUS Clotilde Armand pare că a scăpat porumbelul și a confirmat, practic, spusele procurorului Mircea Negulescu, zis și Portocală, cum...

A început bătălia pe fondurile europene. Primul pas: angajarea soțului în minister, la „borcanul cu miere”

A început bătălia pe fondurile europene. Primul pas: angajarea soțului în minister, la „borcanul cu miere”

Pe data de 27 iulie 2020, preşedintele Klaus Iohannis făcea o declaraţie care ar fi trebuit să fie de bine pentru România şi pentru români. Întors de la Bruxelles, preşedintele...

„Scheleții” din dulapul lui Clotilde Armand. Acuzată că face parte din serviciile secrete

„Scheleții” din dulapul lui Clotilde Armand. Acuzată că face parte din serviciile secrete

Apar tot mai multe informații de interes public despre candidata la postul de primar al Sectorului 1, franțuzoaica Clotilde Armand, devenită cetățean român cu câteva luni înainte de a-și depune...

Exclusiv. Poliţia Călăraşi a muşamalizat un caz de pedofilie

Exclusiv. Poliţia Călăraşi a muşamalizat un caz de pedofilie

Din anul 2016, durează calvarul unei fetiţe care pe atunci nu avea decât 6 anişori. Drama unui copil cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, care a rămas să fie...

Candidata lui Cioloș la Sector 4 apăra în instanță firme căpușă, dar acum strigă „Jos mafia!”

Candidata lui Cioloș la Sector 4 apăra în instanță firme căpușă, dar acum strigă „Jos mafia!”

Simona Elena Spătaru candidează din partea alianței USR-Plus-PNL la funcția de primar al sectorului 4. Radiografia activității acestei aspirante la administrarea banului public arată ca în zicala „una facem, alta...

Povestea neștiută a exploziei ucigașe de la Distrigaz în care a fost implicată Clotilde Armand. Exclusiv

Povestea neștiută a exploziei ucigașe de la Distrigaz în care a fost implicată Clotilde Armand. Exclusiv

În ultimii 30 de ani, un singur angajat al Distrigaz Sud a murit în accident de muncă. Iată povestea neștiută a exploziei ucigașe spusă de foști angajați ai companiei. Clotilde...

Milionarul „otrăvit”. Fiica nelegitimă a făcut plângere la Parchet și a deschis un proces

Milionarul „otrăvit”. Fiica nelegitimă a făcut plângere la Parchet și a deschis un proces

Cazul morții controversatului milionar Constantin Dinescu este încă „în lucru” la IPJ Constanța. Surse judiciare spun că ancheta e ca și terminată fiindcă concluzia este clară. Dinescu avea probleme cardiace...

Am înţeles de ce se poate vota în siguranţă în plină pandemie

Am înţeles de ce se poate vota în siguranţă în plină pandemie

Suntem asaltaţi în fiecare zi cu ştiri din ce în ce mai sumbre despre pandemia de COVID -19. Ne tot aşteptam ca vara să se mai domolească urgia. Nici vorbă....

Dosar de pedofilie îngropat la Călăraşi. Uluitoarea dramă a unei fetițe

Dosar de pedofilie îngropat la Călăraşi. Uluitoarea dramă a unei fetițe

Într-un sat din judeţul Călăaşi, în urmă cu 4 ani, o fetiţă care pe atunci avea doar 6 ani, a fost abuzată sexual. Un individ din sat a răpit-o pur...

Clotilde Armand nu se lasă! Încă o plângere la Parchet pentru blocarea acordării de tablete gratuite pentru copii

Clotilde Armand nu se lasă! Încă o plângere la Parchet pentru blocarea acordării de tablete gratuite pentru copii

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a primit o nouă plângere din partea candidatei USR la fotoliul de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand. Aceasta este a doua reclamație...

În Sectorul 1, primarul Tudorache anunță părinții că a început distribuirea tabletelor pentru elevi

În Sectorul 1, primarul Tudorache anunță părinții că a început distribuirea tabletelor pentru elevi

Grădinițele, școlile și liceele din Sectorul 1 sunt pregătite pentru începerea noului an școlar în condiții de maximă siguranță sanitară: măști de protecție, dezinfectant, termoscannere în toate unitățile de învățământ,...

Dan Tudorache se ține de cuvânt: toți elevii și profesorii din Sectorul 1 vor primi tablete de la Primărie

Dan Tudorache se ține de cuvânt: toți elevii și profesorii din Sectorul 1 vor primi tablete de la Primărie

48.000 de tablete încep să fie distribuite elevilor și profesorilor din Sectorul 1, pentru a putea începe școala în bune condiții. Primarul Dan Tudorache făcuse o promisiune și a avut...

Afacerile cu bani publici ale lui Clotilde Armand sunt legate de Autostrada Transilvania

Afacerile cu bani publici ale lui Clotilde Armand sunt legate de Autostrada Transilvania

Contracandidații lui Clotilde Armand la Primăria sectorului 1, dar și foști membrii ai USR care au fost scoși din organizație sau maziliți din posturi au readus în atenție afacerile cu...

Confruntare Clotilde Armand cu Dan Tudorache. Adevărul despre vizita „de afaceri” a celor doi la Ambasada Franței

Confruntare Clotilde Armand cu Dan Tudorache. Adevărul despre vizita „de afaceri” a celor doi la Ambasada Franței

În acest an electoral, Primăria Sectorului 1 a provocat cele mai fulminante lupte pentru funcția de primar. Dan Tudorache, edilul în funcție, a fost atacat în special din direcția USR,...