Anul 1966 a marcat începutul unei perioade de 23 de ani în care natalitatea a crescut ”obligatoriu”. Ordinul lui Nicolae Ceaușescu a venit în vara lui 1965, imediat după ce fusese ales la Congresul PCR ca lider al Partidului Comunist Român, în locul decedatului Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Nicio femeie nu mai avea voie să facă avort în Republica Socialistă România. Cine îndrăznea, era băgată în pușcărie, împreună cu medicul sau moașa care o ajuta, clandestin, să scape de sarcină.

Ceaușescu a devenit președinte al Consiliului de Stat al RSR în 1967 și prim-președinte în 1974, dar el conducea țara din 1965. Primii săi ani la putere au fost marcați de o politică relativ liberală: șeful statului a permis vânzarea ziarelor străine, cetățenii puteau călători peste graniță cu puține obstacole, în magazine se găseau produse importate din Europa occidentală, muzica tinerilor nu deranja pe nimeni, cenzura nu funcționa aberant . De asemenea, Ceaușescu a încercat să reducă dependența de alte țări socialiste și a stabilit în mod activ contacte cu Occidentul. Imaginea de reformator comunist i-a asigurat viitorului dictator sprijinul populației. Până în anul 1971. Dar aceasta e o altă etapă, o altă poveste.

Un lider comunist a povestit cum i-a venit lui Ceaușescu ideea interzicerii avorturilor

Încă de la început, deteriorarea situației demografice a devenit una dintre principalele preocupări ale lui Ceaușescu. Inspirat de experiența Uniunii Sovietice sub Stalin, el a decis că o rată mai mare a natalității ar stimula economia. O generație mai tânără ar oferi României forță de muncă. În plus, copiii, crescuți sub conducerea unui nou lider, ar primi educația ideologică "corectă" și, în mintea lui Ceaușescu, ar fi cât mai loiali guvernului. Pentru a realiza acest program, dictatorul a emis în 1965 Decretul 770, care interzicea întreruperea sarcinii la femeile sub 40 de ani, dacă acestea dăduseră naștere la mai puțin de patru copii.

Alexandru Bârlădeanu, atunci unul dintre liderii partidului, dar devenit ulterior un opozant important, a povestit momentul în care Ceaușescu a luat hotărârea, a scris site-ul retetesivedete.

În acea vară a lui 1965, Ceaușescu și nomenclatura se aflau la mare. Liderul și alți șefi comuniști erau cazați la Eforie, fiindcă vilele de la Neptun nu erau gata. Alexandru Bârlădeanu, care avea o casă la Costinești, stătea acolo împreună cu partenera sa de viață, Mihaela, cu care nu era căsătorit la acel moment. Într-o zi, atât el cât și ceilalți membri au fost convocați urgent la o ședință CEx, la vila lui Ceaușescu. Au existat o serie de subiecte de discutat, dar, pe neașteptate, noul lider a ridicat problema avorturilor.

Bârlădeanu a relatat că Nicolae Ceaușescu le-a prezentat o situație de la Ministerul Sănătății din care reieșea câți copii pierde națiunea din cauza avorturilor efectuate în maternități. ”Vroia să ajungă conducătorul unei Românii cu 30 de milioane de locuitori”, a spus Alexandru Bârlădeanu, conform sursei citate.

Cel care l-a susținut atunci pe Ceaușescu, primul care a luat cuvântul pe această propunere, a fost Vasile Patilineț. Singurii care s-au opus, aducând argumente sociale, au fost Bârlădeanu și Gheorghe Maurer. Decizia a fost însă luată, a apărut apoi Decretul 770 și, din 1966 au apărut  „decrețeii”, copiii născuți la ordin.

Femeile erau controlate ginecologic chiar la locul de muncă

Anticoncepționalele au dispărut de pe piața liberă și toate femeile din România, care teoretic puteau deveni mame, au fost obligate să meargă la un ginecolog o dată pe lună. Mai ales în fabrici și uzine, examinarea era aranjată la locul de muncă al femeii, pentru a o lua prin surprindere. La cabinetul medical al întreprinderii, venea un ginecolog care avea obligația să depisteze femeile însărcinate. În cazul în care medicii diagnosticau o sarcină, pacienta trebuia să se prezinte după naștere și la medicul care a constatat primul sarcina, altfel era urmărită penal pentru activități contrare intereselor statului.

"Un făt este proprietatea întregii societăți", a explicat Ceaușescu. Oricine nu face copii cu bună știință este un dezertor care trădează legile continuității naționale".

Rata natalității s-a dublat într-adevăr în anii care au urmat punerii în aplicare a Decretului 770 (din 1966 până în 1971, populația a crescut cu șase procente), dar apoi a încetinit din nou.

Politica demografică comunistă a obligat femeile să întrerupă sarcinile în mod clandestin sau pe cont propriu, riscându-și sănătatea și uneori viața. O piață neagră a contraceptivelor a înflorit, cu cumpărători și contrabandiști care le vindeau cu adaosuri uriașe. De multe ori aceste produse aveau efecte secundare, pe care nu orice femeie le putea suporta, iar recomandarea medicului nu exista.

Reguli care au băgat spaima în femei și medici

Ceaușescu a înăsprit legislația privind demografia: în 1977, toate cuplurile fără copii, indiferent de sex sau de starea civilă, au fost obligate să plătească o taxă lunară. Maternitatea nu mai era o opțiune a femeii, ci o obligație față de stat și față de liderul de partid. Medicii care efectuau avorturi ilegale erau arestați și închiși între doi și zece ani.

Femeile care solicitau ajutor, adică ajungeau la spital în urma unui avort provocat, riscau să fie încarcerate timp de doi ani. Medicii erau obligați să anunțe imediat procurorul dacă se interna o femeie cu suspiciune de avort. Unii n-au făcut-o, fiind judecați și condamnați.

Avortul era permis doar femeilor de peste 45 de ani, victimelor violului, mamelor care născuseră de două ori prin cezariană și celor care dăduseră naștere la cel puțin cinci copii.

Ca un medic să facă o cezariană trebuia ca pacienta să fie examinată și de șeful secției din spital și doar cu acordul acestuia se putea recurge la cezariană, iar motivele medicale trebuia să fie bine consemnate în fișa pacientei. O copie după ea putea fi oricând cerută de procuror. Însă, înainte de cea de-a doua cezariană, dacă o femeie rămânea gravidă după prima sarcină mai devreme de un an, avea posibilitatea să meargă la o comisie medicală și să solicite întreruperea de sarcină legal. Din această comisie făcea parte obligatoriu și un procuror. Pe biletul de avizare a întreruperii sarcinei era rubrică specială pentru datele procurorului și unde acesta trebuia să semneze, alături de parafele medicilor. Totul era sub control.