Dacă nu vedem pădurea din cauza palmierilor, ni-l merităm pe Nicușor Dan
- Simona Ionescu
- 18 mai 2023, 08:41
Am râs cu toții, mai mult sau mai puțin, de circul cu palmierii plantați de primarul Sectorului 3 și scoși de primarul Capitalei într-o viteză de care nimeni nu credea că e capabil. Dincolo de povestea asta hilară, cred că la altceva trebuie să deschidem ochii: la tupeul cu care Nicușor Dan își bate joc de bucureșteni.
Nu e prima oară când eu sau colegi din presă scriem despre anomalii în managementul primarului general Nicușor Dan, despre atitudinea și încăpățânarea acestui edil care a lăsat Capitala de izbeliște. Niciuna din promisiunile din campania electorală nu a fost realizată și nici că-i pasă.
Criticat din toate părțile, ne spune că a plătit datoriile făcute de predecesoarea lui, Gabriela Firea, și că a schimbat câțiva kilometri de rețea de termoficare, insuficienți ca bucureștenii să aibă dușul cu apă caldă promis în campanie. Și nici nu cred că vor mai avea răbdare ca să-l mai lase la primărie încă un mandat ca să mai lungească nițel rețeaua.
În administrație nu trebuie să ne intereseze din ce partid face parte primarul. El e acolo ca să slujească locuitorii care l-au ales să le facă arealul cât mai frumos, curat, civilizat. Desigur, ca să ajungă primar e susținut de un partid, dar nu partidul îi spune cum să gospodărească un oraș, un sector sau o comună.
Partidul, însă, îl poate chema la ordine atunci când îl vede că îi aduce prejudicii prin activitatea proastă sau prin inactivitate. Spre exemplu, PNL i-a cerut lui Nicușor Dan să rezolve urgent 10 probleme de administrație, altfel nu-l va mai susține la alegerile din 2024.
Ați mai auzit ceva despre asta, a bifat vreo realizare în afară de smulgerea palmierilor din Piața Unirii, pe motiv că bucățica aia de teren este în administrarea Primăriei Capitalei? Nici liberalii nu i-au mai cerut socoteală despre planul în 10 puncte, l-au lăsat în plata lui. Cred că, de fapt, asta e strategia edilului Nicușor Dan.
Să tacă, să nu facă, să ia moaca de preocupat când e prins de presă, să râdă tâmp cum o făcea atunci când l-a luat la rost cetățeanul acela în autobuz. Iar când îl vezi așa aerian, depășit de situații, îl lași în lumea lui, nu-l mai deranjezi. Bună strategie, o folosesc mulți liceeni în școală, dar acum Gata!
Politicienii care l-au susținut ca să fie primarul Bucureștiului trebuie să îl ia la scuturat, să-l tragă la răspundere, să-l critice public, nu să comenteze amuzați circul cu palmierii. Să vadă pădurea, care e capitala României, ajunsă o uscătură plină de gropi și de gunoaie. Nu mai e nimic din frumusețea, culoarea și freamătul unei păduri, fie și urbane. Ne-au luat ochii, însă, palmierii plantați de Negoiță de la Sectorul 3 pe spațiul lui Nicușor Dan. Firul a fost despicat în patru - pe bătălia politică, pe lipsa de autorizație, pe opinia dacă rezistă sau nu palmierii la clima din România.
Dar dacă vreun bucureștean îndrăgostit de mediu i-ar fi făcut o plângere primarului Nicușor Dan pentru defrișare ilegală? Că în fond asta a făcut când a vrut să-și arate puterea în fața lui Robert Negoiță, plantator fără autorizație obținută de la Direcția de mediu din Primăria București. Nici chiar primarul capitalei nu poate face ce vrea el. Fără autorizație de la serviciile instituției nu are cum să taie sau să scoată nici măcar un pom de pe Calea Victoriei sau din Cișmigiu, chiar dacă e primar general și zonele sunt în administrarea primăriei pe care o conduce.
Știți, desigur, că niciunul dintre voi nu puteți să tăiați un pom din curte sau din fața casei fără autorizație de la primărie. Ba vă pune să și plantați altul în loc, altfel riscați o amendă mare.
La fel se întâmplă și la nivel de instituții. Un exemplu recent este disputa pe care o are primarul Nicușor Dan cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. E un întreg scandal cu lărgirea și modernizarea străzii Valea Largă, o stradă de pământ care leagă două artere importante din cartierul Drumul Taberei – Prelungirea Ghencea și bulevardul Timișoara. Ciucu a cerut autorizație de luni de zile, Nicușor Dan nu i-o dă, nu semnează. Primăria Sectorului 6 vrea să taie 400 de arbori să poată continua şantierul şi se oferă să planteze în locul lor de două ori mai mulţi. Nicuşor Dan cere însă, să fie strămutaţi 97 de arbori şi spune că aşteaptă avizul subalternilor de la Direcţia de Mediu ca să dea aprobarea. Când a scos palmierii din pământ nu i-a trebuit aviz de la subalterni! Iar declarația primarului de la Sectorul 6 vine să întărească ce am scris mai sus despre atitudinea și strategia primarului Nicușor Dan.
„Am făcut exproprieri. Sectorul 6 a dat zeci de milioane de lei pentru a face exproprieri pentru acest drum. (...) Este proiectat cu tot cu utilităţi, cu apă, canal, cu iluminat public, la două benzi pe sens, piste de biciclete şi trotuare largi. (...) Acum se lucrează la apă, canal deja şi nu mai pot avansa, în lipsa avizului de defrişare de la PMB. Deci, dânşii, dacă nu primesc acest aviz de defrişare, vor muta muncitorii şi utilajele în alte părţi”, a explicat Ciucu într-o recentă conferinţă de presă.
Periculos rău. Și nimeni nu are ce să-i facă!
Să nu credeți că doar cu primarii Ciucu și Negoiță are clinciuri edilul-șef. Cu primarul Piedone s-a încontrat pentru blocul acela din sectorul 5, construit ilegal în timpul primarului Florea și căruia Nicușor Dan i-a tăiat lumina, gazele și căldura, lăsându-i pe locatari să se chinuie fără utilități, refuzând să dea certificat de urbanism ca să se intre în legalitate. A fost inflexibil la orice rugăminte, la orice lacrimă.
Cu primarul Sectorului 2, Radu Mihai, membru USR, a ajuns în penal. Edilul-șef al Bucureștiului i-a cerut să revoce 38 de autorizații de construire, invocând suspendarea PUZ-ului de sector.
Specialiști în drept administrativ au arătat, la vremea respectivă (noiembrie 2022), că procedurile pentru emiterea celor 38 de autorizații au fost începute înainte de suspendarea PUZ-ului și nu pot fi revocate. Cu privire la autorizațiile date de Primăria Sectorului 2, s-a exprimat și Inspectoratul de Sat în Construcții, s-a exprimat și Prefectura, și Ministerul Justiției, și Ministerul Dezvoltării, toate în favoarea primăriei de sector și a legii. Nicușor Dan a rămas blocat în tăcere și în ideea lui. Face în continuare administrație publică după bunul plac.
Noi, bucureștenii, n-avem ce face, trebuie să mai suportăm un an și ceva administrația lui Nicușor Dan, și a lui Clotilde Armand la Sectorul 1, cei mai aroganți și leneși primari ai ultimilor 30 de ani. Dar măcar atunci când privim la pădurea asta urbană, numită București, să nu ne mai concentrăm pe chestii insignifiante (ca palmierii rezistă sau nu?) și să nu vedem esențialul. Să ne enervăm pe fondul problemei, nu pe forma ei. Altminteri vom continua să aducem la ciolan tot felul de Nicușori.