Grijă pentru sănătatea românilor sau un plan pentru îngroparea presei?

Grijă pentru sănătatea românilor sau un plan pentru îngroparea presei? Sursa: Arhiva EVZ

În toată nebunia din ultima săptămână, cu greva profesorilor și cu jocurile politice din jurul marelui eveniment de rotație a membrilor coaliției în ministere și Parlament, s-a strecurat și o temă oarecum curioasă în mediul deja încins. Mie mi-a dat de gândit, tocmai prin nefirescul momentului și al exagerării alarmiste.

Două televiziuni au prezentat o știre, împănată cu intervenții de tip „vox populi”, dar cu răspuns sugerat în întrebare, despre suplimentele alimentare. Suplimente care se găsesc în toate farmaciile, multe recomandate chiar de medici pacienților cu diverse afecțiuni cronice: pastile, siropuri, uguente, inclusiv gama de vitamine. Toate acestea există în farmacii de ani de zile, se consumă de către români, inclusiv de către medici.

Pandemia am traversat-o cu rețete de tot felul de vitamine și suplimente alimentare, recomandate de medicii de familie, pe lângă vaccinurile considerate de decidenți cel mai bun medicament. Despre cât de testate au fost acestea și cât de multe studii clinice au avut în spate pentru a căpăta denumirea de „medicament”, știm acum cu toții. Dar aceste vitamine și suplimente, recomandate de medici celor loviți de covid, au făcut bine, chiar n-au fost „frecție la un picior de lemn”!

Există suplimente de largă răspândire cu efecte benefice pentru ficat, alergii, tranzit intestinal, ca să nu mai vorbesc de gamele de vitamine, pe care medicii le scriu pe rețete pacienților, iar farmaciștii le recomandă la rândul lor. Cu siguranță ei știu despre efectele lor mai mult decât noi, nespecialiștii, care le vedem în reclamele de la televizor sau le-am încercat la nevoie sau am avut apropiați care au urmat tratament cu ele.

Ei bine, aici cred că e fondul problemei: reclamele de la televizor și din presa online! Ele se pare că deranjeză dintr-odată. Pe cine?

E oare o problemă reală pentru pacienți ineficiența acestor suplimente, așa cum a fost prezentată acum situația? Sau este începutul unui plan care să reducă piața comercială a acestor suplimente în favoarea importurilor de medicamente, dar și o destabilizare a presei care e dependentă de veniturile din publicitatea reclamelor farmaceutice la suplimente și produse naturiste?

Să nu se înțeleagă cumva că am ceva împotriva medicamentelor și dau gir acestor suplimente. Nici vorbă! Doar că e ciudat ca, după ce s-a invadat ani la rând piața cu aceste substitute, să li se spună românilor că sunt ineficiente, într-o campanie care nu se bazează pe nimic.

Se poate discuta și diseca subiectul, așa cum presa a făcut-o cu mulți ani în urmă, dacă nu cumva - foarte ușor și posibil interesat - statul a cedat terenul importului de medicamente (fie și generice!) în favoarea suplimentelor alimentare. Acestea sunt comercializate „la liber” în toată Europa și în SUA, sunt mai ieftine și fără proceduri greoaie la introducerea pe piața farmaceutică.

Spre deosebire de suplimente, orice medicament trebuie să fie autorizat de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, pe baza unui dosar bine pregătit pe o perioadă de câţiva ani ce conţine atât studii chimice, cât şi studii clinice pe subiecţi sănătoşi, dar şi pe pacienţi care prezintă patologia pentru care medicamentul este indicat.  Testarea unui nou medicament începe în laborator, iar în cazul medicamentelor pentru cancer sau alte boli grave, perioada de testare poate dura şi 10-15 ani. Iar legislația interzice reclama la medicamente, așa cum o interzice la băutură și tutun. Numai piedici, am zice!

În schimb, pentru producerea sau importul de suplimente, lucrurile sunt mult mai simple. Fiecare supliment alimentar poate fi comercializat doar dacă primește un certificat notificator eliberat de Institutul de Bioresurse Alimentare, Institutul de Sănătate Publică Iaşi, Institutul de Sănătate Publică Cluj-Napoca sau Institutul de Sănătate Publică Timişoara. Legislația (în fapt, ordine emise de ministerele Sănătății și Agriculturii) prevede că eticheta­rea, prezentarea şi reclama nu trebuie să atribuie suplimentelor ali­mentare proprietatea de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane.

Din aceste motive, piața comercializării suplimentelor a înflorit și a devenit profitabilă, că orice afacere. Firmele producătoare sau importatoare de suplimente, având dreptul la reclamă, au cumpărat spații publicitare în media și fac un profit uriaș, mai ales că produsele lor se cumpără din farmacii fără obligația unei rețete de la doctor.

Specialiști din medicină și farmacie susțin că nu există niciun pericol în folosirea suplimentelor din farmacii, unele dintre ele dovedindu-se a avea rezultate foarte bune în timp, și de aceea sunt recomandate des chiar de medici. Diferenţa dintre acestea sunt studiile realizate pentru înregistrarea ca medicament. De asemenea, concentraţia substanţei active din medicament este bine determinată pe când în suplimentele alimentare este una medie.

Așadar, pericolul declanșării unei campanii de interzicere a reclamelor tv și online la aceste așa-zis medicamente vizează direct presa, care azi supraviețuiește din încasările de publicitate. Culmea este că debutul atacului a venit chiar prin niște canale media! Prostie, interes neloial sau ordin?