Mihnea-Petru Parvu

Mihnea-Petru Parvu

Mihnea Petru-Pârvu a dispărut când avea 51 de ani și era considerat unul din cei mai buni autori de reportaje și anchete din presă. Fusese premiat de Clubul Român de Presă în 2005 la secțiunea de reportaj. Lucrase în presă încă de la începutul anilor 1990, la Evenimentul Zilei, apoi la România Liberă, Cotidianul, Adevărul, scria în orice gen jurnalistic, avea umor, iar reportajul de televiziune începuse să-i placă datorită posibilităților de exprimare.
La loc comanda! Sfântul Mormânt din Ierusalim rămâne închis. De ce se tem autoritățile

La loc comanda! Sfântul Mormânt din Ierusalim rămâne închis. De ce se tem autoritățile

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, închisă de două luni din cauza pandemiei de coronavirus, nu s-a redeschis duminică pentru publicul larg, aşa cum au anunţat în ziua precedentă autorităţile religioase...

Președintele Austriei s-a îmbătat și a încălcat legea promulgată chiar de el

Președintele Austriei s-a îmbătat și a încălcat legea promulgată chiar de el

Alexander Van der Bellen, șeful statului austriac, şi-a prezentat public scuzele duminică, după ce a fost prins de poliţie alături de soţia sa, Doris Schmidauer, pe terasa unui restaurant din...

Poveste halucinantă la Vaslui. Ce a făcut un bărbat după ce și-a dat foc la casă

Poveste halucinantă la Vaslui. Ce a făcut un bărbat după ce și-a dat foc la casă

S-a întâmplat, sâmbătă noapte, în localitatea Chițoc, din comuna Lipovăț, județul Vaslui Chemați pentru stingerea unui incendiu la o locuință din sat, pompierii vasluieni s-au confruntat cu o situație inedită,...

Topul mașinilor ecologice peferate de români. Vânzările au crescut considerabil

Topul mașinilor ecologice peferate de români. Vânzările au crescut considerabil

Vânzările de autoturisme ecologice din România au crescut 4,6% în primele patru luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019 Asta reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de...

Un muncitor cu Covid din Botoșani a trimis 35 de srilankezi, ramburs, acasă

Un muncitor cu Covid din Botoșani a trimis 35 de srilankezi, ramburs, acasă

Zeci de muncitori din Sri Lanka, ce au lucrat la o fabrică de confecţii din municipiul Botoşani şi care s-au aflat în carantină instituţionalizată, vor fi repatriaţi, a anunţat Centrul...

O femeie aflată în scaun cu rotile a fost bătută într-o parcare din Cluj. Video

O femeie aflată în scaun cu rotile a fost bătută într-o parcare din Cluj. Video

Deși era într-un scaun cu rotile, o invalidă a fost bătută și trântită la pământ, în miezul zilei, de mai mulți indivizi Totul s-a întâmplat în cartierul Mărăști din municipiul...

Gabriela Firea nu vrea examene pentru copii în vara asta

Gabriela Firea nu vrea examene pentru copii în vara asta

Gabriela Firea este de acord cu părinții care nu vor examene în această perioadă de balamuc național „Sunt în totalitate contra susținerii examenelor naționale. Am primit o mulțime de scrisori...

Misteriosul Göbekli Tepe. Cel mai vechi templu din lume. Are 12 milenii și e perfect

Misteriosul Göbekli Tepe. Cel mai vechi templu din lume. Are 12 milenii și e perfect

Niște vânători-culegători din Neolitic au construit cel mai vechi templu cunoscut din lume, Göbekli Tepe, din Turcia, respectând un foarte precis plan geometric Acest sit din Neolitic se ridică peste...

Ca-n filme. Romanița, femeia pentru care Adrian Iovan a împușcat un om. Cupluri de poveste

Ca-n filme. Romanița, femeia pentru care Adrian Iovan a împușcat un om. Cupluri de poveste

Adrian Iovan s-a născut în anul 1958. A terminat Liceul Industrial nr. 10 „Aurel Vlaicu” din București, astăzi Colegiul Național „Aurel Vlaicu”, apoi Faculatea de Aeronave, pe care a absolvit-o...

Se lansează o nouă rachetă spațială privată de pe un Boeing 747

Se lansează o nouă rachetă spațială privată de pe un Boeing 747

Virgin Orbit, una dintre puținele companii spațiale private, va testa noua rachetă LauncherOne, duminică, 24 mai, dar luând în calcul și data de luni, 25 mai, în cazul unei amânări...

Dacă vrei să mergi în Spania, mai ai de așteptat până în iulie

Dacă vrei să mergi în Spania, mai ai de așteptat până în iulie

Spania nu îşi va deschide graniţele pentru turiştii străini mai devreme de luna iulie, a anunţat sâmbătă premierul spaniol Pedro Sanchez „Începând din iulie primirea turiştilor străini va fi reluată,...

Tarom reia zborurile spre Roma și Milano. Vezi de când, cât costă și în ce condiții

Tarom reia zborurile spre Roma și Milano. Vezi de când, cât costă și în ce condiții

Compania Tarom introduce zboruri din Bucureşti spre Roma, Milano şi retur, de marți, 26 mai 2020 Dar acestea vor fi operate în condiţii speciale instituite de starea de alertă prin...

Explicație utilă. Termoscanarea nu intră categoria datelor cu caracter personal

Explicație utilă. Termoscanarea nu intră categoria datelor cu caracter personal

Măsurarea temperaturii la intrarea în spații magazine, instituții și alte spații publice închise a devenit subiect și motiv de scandal public Avocatul Ștefan Boboc, specializat în legislația GDPR, a explicat la...

Eveniment! Se redeschide Biserica Sfântului Mormânt. Cum se va face accesul

Eveniment! Se redeschide Biserica Sfântului Mormânt. Cum se va face accesul

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se va redeschide duminică, după două luni de închidere din cauza pandemiei „Din motive de securitate şi pentru a se evita riscul unei noi răspândiri...

La cules și ambalat sparanghel în Germania. Povestea unei tinere sezoniere din Germania

La cules și ambalat sparanghel în Germania. Povestea unei tinere sezoniere din Germania

O echipă de reporteri a ajuns pe plantațiile din Germania în care au fost umiliți românii Ziariștii de la Romania TV au aflat în ce condiții stau românii, cât muncesc...

Gabriela Firea interzice Yahoo Mail pentru testele de Covid

Gabriela Firea interzice Yahoo Mail pentru testele de Covid

5000 de bucureșteni s-au înscris pentru a se testa gratuit, să afle dacă sunt contaminați cu noul coronavirus, a anunțat primărița general pe contul ei de Facebook. Diacriticele i le-am...

Sorin Oprescu a comis-o din nou. N-a respectat protocolul medical impus de Guvern

Sorin Oprescu a comis-o din nou. N-a respectat protocolul medical impus de Guvern

Spitalul Universitar Bucureşti este, din nou, în atenţia publică printr-un exemplu negativ. La spital a avut loc un raport de gardă care nu a respectat măsurile de distanţare social și...

Începe Ramazam Bayram, „Sărbătoarea dulce”. Liber la Kebap, Șuberek și Baclavale

Începe Ramazam Bayram, „Sărbătoarea dulce”. Liber la Kebap, Șuberek și Baclavale

Credincioşii musulmani sărbătoresc, de mâine, timp de trei zile, Ramazan Bayramul, supranumită popular Sărbătoarea Dulce, Manifestările religioase dedicate marii sărbători islamice vor debuta la ora 6,07 dimineața, atunci când muftiul...

Cinci comune din Vaslui abandonate în plină pandemie

Cinci comune din Vaslui abandonate în plină pandemie

Nu mai puțin de cinci comune din județul Vaslui trec prin pandemie fără medici de familie Locuitorii din mai multe comune din județul Vaslui nu au medic de familie, iar...

Cișmigiul, atropina și rechinii din Marea Neagră. Reporter de Cursă Lungă

Cișmigiul, atropina și rechinii din Marea Neagră. Reporter de Cursă Lungă

I-a venit, odată, lu’ tata, pe vremea când aveam vreo cinci sau șase ani, nu mai țiu minte exact, să mă plimbe cu barca pe balta aia, împuțită pe atunci,...