La loc comanda! Sfântul Mormânt din Ierusalim rămâne închis. De ce se tem autoritățile

La loc comanda! Sfântul Mormânt din Ierusalim rămâne închis. De ce se tem autoritățile

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, închisă de două luni din cauza pandemiei de coronavirus, nu s-a redeschis duminică pentru publicul larg, aşa cum au anunţat în ziua precedentă autorităţile religioase

Aceasta pentru că autoritățile nu pot controla numărul de credicioși, mai ales ca unii sunt fanatici și ar lua cu asalt Mormântul Sfânt în aceste zile și ar putea izbucni o revoltă necontrolabilă.

Construită pe locul unde Iisus a fost răstignit şi înmormântat, conform tradiţiei creştine, biserica a fost închisă la data de 25 martie, cu puţin timp înainte de sărbătorile pascale, în contextul măsurilor fără precedent impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus în Israel şi teritoriile palestiniene.

Situl este situat în Ierusalimul de Est, în Oraşul Vechi, ocupat şi anexat de Israel. În fiecare an, biserica este vizitată de milioane de pelerini.

Într-un comunicat publicat sâmbătă, autorităţile religioase care gestionează accesul la acest înalt loc sfânt al creştinismului anunţau redeschiderea acesteia, dar pentru maxim 50 de persoane la un moment dat şi persoanelor „fără febră sau simptome de infecţie” şi „care poartă măşti adecvate”.

Dar duminică dimineaţă, niciun credincios nu a putut intra în acest loc împărţit de mai multe biserici, spre dezamăgirea multora dintre cei care veniseră pentru această ocazie, au constatat jurnalişti ai AFP.

Oficialii religioşi au vorbit despre o deschidere amânată, fără a furniza o dată, şi au evocat în termeni voalaţi dificultăţi în a număra şi controla credincioşii care intră în acest loc.

Constatând o încetinire a răspândirii virusului, autorităţile israeliene au ameliorat măsurile de izolare în ultimele săptămâni în speranţa de a repune pe şine treptat economia ţării.

Lăcaşurile de cult au fost autorizate să se redeschidă miercurea trecută pentru maximum 50 de persoane simultan în interiorul fiecăruia.