Cum a ajuns fiul lui Dolănescu deputat în Costa Rica
S-a stabilit în Costa Rica în urmă cu mai bine de 15 ani, este căsătorit, are trei copii şi, începând de luni, a îmbrăcat haina de deputat în statul central-american,...
S-a stabilit în Costa Rica în urmă cu mai bine de 15 ani, este căsătorit, are trei copii şi, începând de luni, a îmbrăcat haina de deputat în statul central-american,...
Incidentul de ieri, produs pe raza aeroportului Otopeni, care l-a avut în prim paln pe “taximetristul pistolar” care si-a amenintat clientii cu arma pe care o avea in autoturism, a...
Pentru Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor, anul 2017 a fost unul „ratat” din punctual de vedere al modernizării sistemului penitenciar, dar şi “un an al promisiunilor neonorate”. Acesta...
Unul din punctele importante aflate pe agenda de lucru de azi a Guvernului se referă la capitalizarea Poştei Române, pasul imediat următor fiind convocarea AGA, plata datoriilor pe care compania...
13 milioane de euro. Atât a plătit Statul român, potrivit unei statistici oficiale, la finele anului trecut în cazul asistaţilor sociali din România. Dacă până nu demult Teleormanul, fieful lui...
Unul din punctele importante aflate pe agenda de lucru a Guvernului se referă la capitalizarea Poştei Române. Potrivit fostului ministru al Comunicaţiilor, Lucian Şova, în şedinţa de mâine urmează să...
Oficialii din MAE îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precizând că susţine educarea tinerei generaţii în spiritul drepturilor şi libertăţilor omului. "Ziua...
Potrivit unui comunicat al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului de Sănătate Publică (INSP), nu mai puţin de 10.559 de cazuri de rujeolă...
A încercat să salveze un copil din mâinile celei care îl agresa şi s-a ales cu o muşcătură zdravănă la picior. E cazul unui poliţist care a fost chemat, prin...
Două dintre proiectele-gigant din sectorul energetic românesc se regăsesc în Programul de guvernare 2018-2020. Este vorba despre, pe de o parte, atragerea de investitori pentru construirea reactoarelor nucleare 3 şi...
Rezoluţia adoptate la 1 noiembrie 2005 de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a transformat ziua de 27 ianuarie în zi internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului. Oficialii ONU respăing prin rezoluţia...
9.900 este numărul plângerilor formulate împotriva Statului român, aflate pe rolul instanţelor de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cifra, care reprezintă nu mai puţin de 17,6% din numărul total...
Pentru a obţine documentele necesare oficializării a patru evenimente de viaţă (căsătoria, divorţul, naşterea şi decesul), românii ar putea evita, în scurt timp, supliciul deplasării la ghişee şi al statului...
Cel mai tânăr procuror şef de Serviciu Teritorial, promovat de Laura Codruţa Kovesi în structurile centrale ale DNA şi reîntors, câteva luni mai târziu, la DNA Oradea, cu coada între...
Primăria Generală a Capitalei a anunţat că imobilul în care a funcţionat ani la rând fostul Hotel Concordia şi în care a avut loc întâlnirea celebră din noaptea de 23...
A încercat să îşi rotunjească veniturile, cerând bani în schimbul primirii în spaţiu a mai multor cetăţeni din Republica Moldova. Este vorba despre un bărbat din Galaţi, în vârstă de...
Doi slovaci, autori ai unei duble crime comise cu două săptămâni în urmă în Cehia, au fost reţinuţi de către poliţiştii ieşeni în urma unei descinderi fulger efectuată într-una din...
În ultimii ani, reţelele de socializare au câştigat tot mai mult teren, în detrimentul discuţiilor face-to-face sau a celor telefonice, în ceea ce priveşte relaţionarea. Tot mai mulţi sunt cei...
Cândva sclipeau de curăţenie şi erau neîncăpătoare pentru cei care preferau să urmărească filmele pe marele ecran din fotoliul capitonat în piele al sălii de cinematograf. Sunt decenii de atunci....
Consilierii generali ai PNL au convocat luni şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), în care se va analiza, potrivit romaniatv.net, activitatea celor 22 de companii înfiinţate de...