Daniel Magureanu

Daniel Magureanu

Începuturile mele ca jurnalist au fost consemnate în 2008, la fosta agenţie de ştiri NewsIn, pe postul de redactor şi reporter al redacției Sport (fotbal intern). În 2010 am ajuns la Libertatea, la care am lucrat pe domeniul social până în 2012. Ulterior am scris pentru libertatea.ro, între 2012 şi 2013. A urmat experienţa de la ziarul Puterea, în redacția de Politică internă. În toamna anului 2015 am ajuns la evz.ro, ediţia online a ziarului Evenimentul zilei, unul dintre cele mai importante cotidiane din România postdecembristă, dar şi în prezent. La evz.ro am început ca redactor, iar din ianuarie 2017 până în august 2019 am fost coordonator adjunct. În martie 2020 am revenit la evz.ro ca redactor special.
Prinţul Harry şi Meghan Markle vor lansa două producţii în colaborare cu Netflix

Prinţul Harry şi Meghan Markle vor lansa două producţii în colaborare cu Netflix

Prinţul Harry şi Meghan Markle au anunţat recent lansarea unor producţii în parteneriat cu Netflix, iar în prim-plan sunt două teme principale care îi preocupă pe Ducele şi Ducesa de...

După 3 ani de aşteptare, Iohannis scapă de un dosar celebru. Curtea de Apel n-a lăsat loc de interpretări

După 3 ani de aşteptare, Iohannis scapă de un dosar celebru. Curtea de Apel n-a lăsat loc de interpretări

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au anulat miercuri amenda pe care preşedintele Klaus Iohannis o primise de la Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din cauza unei...

Un milionar vrea să conducă Federaţia Română de Şah. Afaceri în multe domenii

Un milionar vrea să conducă Federaţia Română de Şah. Afaceri în multe domenii

Milionarul Vlad Ardeleanu şi-a anunţat recent candidatura pentru conducerea Federaţiei Române de Şah (FRŞ) şi printre obiectivele măreţe pe care şi le-a propus se numără şi propulsarea ţării noastre în...

Profanare de morminte într-un cimitir din Alexandria. Au furat dinţii de aur ai morţilor

Profanare de morminte într-un cimitir din Alexandria. Au furat dinţii de aur ai morţilor

Prima sesizare a fost făcută duminică dupa-amiaza, în jurul orei 16:25, iar luni dimineaţa, în jurul orei 9:00, a mai fost facută încă una. În cele din urmă, oamenii legii...

Emmanuel Macron anunţă vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 pentru cadrele medicale. Update

Emmanuel Macron anunţă vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 pentru cadrele medicale. Update

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat luni seara că va fi introdusă vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 pentru cadrele medicale şi pentru cei care lucrează în domeniul asistenţei sociale. Update 2:...

Orban anunţă că va ajunge la o înţelegere cu Florin Cîţu. Rectificarea bugetară e miza

Orban anunţă că va ajunge la o înţelegere cu Florin Cîţu. Rectificarea bugetară e miza

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, că în ciuda competiţiei dintre el şi Florin Cîţu pentru şefia liberalilor, simte că în ceea ce...

Șapte oameni sunt profund răniți. Meghan Markle s-a schimbat enorm după căsătoria cu Prinţul Harry

Șapte oameni sunt profund răniți. Meghan Markle s-a schimbat enorm după căsătoria cu Prinţul Harry

Odată intrată în Familia Regală Britanică, datorită căsătoriei cu Prinţul Harry, Meghan Markle s-a schimbat atât de mult încât uşor, uşor a rupt orice legătură cu 7 persoane care într-un...

Dan Barna înţeapă PNL după remanierea lui Nazare: 3 viteze diferite în coaliţie

Dan Barna înţeapă PNL după remanierea lui Nazare: 3 viteze diferite în coaliţie

Vicepremierul şi totodată copreşedintele USR PLUS, Dan Barna, a comentat vineri remanierea ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, despre care a spus că reprezintă o decizie internă a PNL, fără legătură cu...

Cristi Borcea a mai cucerit o femeie. Cum s-a lăsat „amețită” de promisiunile milionarului

Cristi Borcea a mai cucerit o femeie. Cum s-a lăsat „amețită” de promisiunile milionarului

Câștigătoarea ultimei ediţii a emisiunii culinare Chefi la cuțite, Narcisa Birjaru, a făcut un pas important în carieră şi va lucra în bucătăria hotelului pe care omul de afaceri Cristian...

Tinere strivite de tractor pe un câmp de lângă Milano. Ancheta vizează şi o româncă

Tinere strivite de tractor pe un câmp de lângă Milano. Ancheta vizează şi o româncă

Două tinere marocane care se drogau într-un lan de porumb de lângă Milano au murit după ce au fost strivite de un tractor, iar anchetatorii au aflat că în grupul...

Valentin Mihăilă poate juca pentru Atalanta. Există o singură condiţie

Valentin Mihăilă poate juca pentru Atalanta. Există o singură condiţie

Mijlocasul ofensiv Valentin Mihăilă are sansa de a reveni in Serie A dacă Atalanta îl va vinde pe Josep Ilicic la AC Milan sau la Lazio, transfer care pare iminent...

Igor Dodon l-ar fi lucrat pe Dorin Damir, finul lui Vlad Plahotniuc. Apar şi serviciile ruseşti

Igor Dodon l-ar fi lucrat pe Dorin Damir, finul lui Vlad Plahotniuc. Apar şi serviciile ruseşti

Arestarea lui Dorin Damir în urmă cu trei zile a fost una dintre ştirile care au generat multe dezbateri în Republica Moldova, mai ales că în jurul acestei acţiuni planează...

Vaccinul Pfizer, mai bun decât Sinovac. Ce eficiență are în fața virusului? STUDIU

Vaccinul Pfizer, mai bun decât Sinovac. Ce eficiență are în fața virusului? STUDIU

Un studiu efectuat recent în Chile arată că vaccinul produs de Sinovac împotriva Covid-19 nu este la fel eficient ca vaccinul pe care l-a dezvoltat Pfizer. Cercetarea a scos în...

Reacţia lui Orban după remanierea lui Nazare: Aş vrea să cred că nu-i vorba despre răzbunare

Reacţia lui Orban după remanierea lui Nazare: Aş vrea să cred că nu-i vorba despre răzbunare

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că remanierea ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, a încălcat protocolul încheiat după revocarea din funcţie a lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii. „Cel...

Raed Arafat a anunțat noile măsuri de restricție valabile în România. Alertă

Raed Arafat a anunțat noile măsuri de restricție valabile în România. Alertă

La finalul şedinţei de guvern de joi, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. „Poate...

Războiul neştiut dintre Regina Elisabeta şi cuplul Harry-Meghan Markle. Dezvăluiri noi

Războiul neştiut dintre Regina Elisabeta şi cuplul Harry-Meghan Markle. Dezvăluiri noi

Despre renunţarea cuplului Harry-Meghan Markle la statulul de membri seniori ai Familiei Regale s-a scris mult, dar ultimele dezvăluiri arată că la această decizie nu s-ar fi ajuns dacă Regina...

Studiu uimitor în Marea Britanie. În 2035, roboţii pot deveni vecinii noştri

Studiu uimitor în Marea Britanie. În 2035, roboţii pot deveni vecinii noştri

Studiul „Viitorul consumator inteligent de energie” a fost comandat de Smart Energy GB pentru a explora modul în care contoarele inteligente deschid calea pentru viitoarele inovații în Marea Britanie şi...

O poliţistă de 47 ani s-a sinucis în cartierul Titan. Update

O poliţistă de 47 ani s-a sinucis în cartierul Titan. Update

O poliţistă de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) s-a sinucis miercuri după ce s-a aruncat de la etajul 9 al unui bloc din cartierul Titan. Update: Conform ultimelor informaţii, poliţista...

Moştenirea lăsată de Monica Bellucci fiicei sale, Deva Casell. Foto de colecţie

Moştenirea lăsată de Monica Bellucci fiicei sale, Deva Casell. Foto de colecţie

Nici măcar la 56 de ani, fotomodelul şi actriţa Monica Bellucci nu şi-a pierdut strălucirea, naturaleţea şi feminitatea care au transformat-o într-un sex-simbol, iar ultima dovadă în acest sens o...

Cîţu poate profita de greşeala lui Orban. Un deputat de la USR PLUS a dezvăluit punctul slab al liderului PNL

Cîţu poate profita de greşeala lui Orban. Un deputat de la USR PLUS a dezvăluit punctul slab al liderului PNL

Deputatul USR PLUS, Adrian Wiener, i-a tramsmis lui Ludovic Orban de ce a greşit după ce a declarat că partenerii de guvernare nu jură pe Biblie şi nu-şi fac cruce,...