Daniel Magureanu

Daniel Magureanu

Începuturile mele ca jurnalist au fost consemnate în 2008, la fosta agenţie de ştiri NewsIn, pe postul de redactor şi reporter al redacției Sport (fotbal intern). În 2010 am ajuns la Libertatea, la care am lucrat pe domeniul social până în 2012. Ulterior am scris pentru libertatea.ro, între 2012 şi 2013. A urmat experienţa de la ziarul Puterea, în redacția de Politică internă. În toamna anului 2015 am ajuns la evz.ro, ediţia online a ziarului Evenimentul zilei, unul dintre cele mai importante cotidiane din România postdecembristă, dar şi în prezent. La evz.ro am început ca redactor, iar din ianuarie 2017 până în august 2019 am fost coordonator adjunct. În martie 2020 am revenit la evz.ro ca redactor special.
Cristiano Ronaldo a comentat revenirea la Real Madrid. Răspunsurile adâncesc misterul

Cristiano Ronaldo a comentat revenirea la Real Madrid. Răspunsurile adâncesc misterul

Atacantul Cristiano Ronaldo a reacţionat în premieră după ce presa din Spania a dezvăluit că revenirea lui la Real Madrid este iminentă şi a subliniat că „unii jurnalişti se joacă...

Orban acuză că Florin Cîţu a minţit şi vrea scuze. Războiul din PNL a continuat la BNP. Update

Orban acuză că Florin Cîţu a minţit şi vrea scuze. Războiul din PNL a continuat la BNP. Update

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a continuat miercuri dimineaţă războiul replicilor cu prim-ministrul Florin Cîţu, despre care a spus că a minţit cu privire la convocarea Biroului Politic Naţional al partidului...

Florin Cîţu susţine sloganul „fără penali în funcţii publice”. Dialog spumos cu protestatarul Ceauşescu

Florin Cîţu susţine sloganul „fără penali în funcţii publice”. Dialog spumos cu protestatarul Ceauşescu

Premierul Florin Cîţu a anunţat vineri seara că în weekend îşi va depune candidatura pentru preşedinţia PNL şi, printre altele, a răspuns întrebărilor adresate de protestatarul Marian Ceauşescu, un simpatizant...

Simona Halep, victorie dramatică la Cincinnati. Doctorul a scos-o de pe teren

Simona Halep, victorie dramatică la Cincinnati. Doctorul a scos-o de pe teren

Simona Halep (nr. 14 WTA) a învins-o marţi pe poloneza Magda Linette (nr. 44 WTA) cu 6-4, 3-6, 6-1 și s-a calificat în turul doi al turneului de la Cincinnati,...

Ultimă oră. Cîţu trimite Forțele Aeriene în Afganistan. Misiune specială pentru cetăţenii români

Ultimă oră. Cîţu trimite Forțele Aeriene în Afganistan. Misiune specială pentru cetăţenii români

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat luni că România trimite Forțele Aeriene în Afganistan, în cadrul unei operațiuni contracronometru de salvare a românilor din Kabul. Administrația Prezidențială a confirmat că decizia...

Cum fentează francezii legea. Invazie de nevaccinați la cafenelele și restaurantele din Belgia!

Cum fentează francezii legea. Invazie de nevaccinați la cafenelele și restaurantele din Belgia!

În Franţa, obligativitatea prezentării certificatului de vaccinare împotriva Covid-19 la intrarea în restaurante sau cafenele i-a făcut pe unii francezi să treacă din ce în ce mai des graniţa şi...

OMS are indicii despre omul care a dat lumii Sars-Cov-2. Dezvăluiri despre pacientul zero

OMS are indicii despre omul care a dat lumii Sars-Cov-2. Dezvăluiri despre pacientul zero

Dr. Peter Embarek, care a condus ancheta desfăşurată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în China, a declarat că pacientul zero, adică primul om din lume care a fost bolnav de...

Cîţu l-a trădat pe Orban în cel mai crunt mod posibil. Liderul PNL: Nu e om serios

Cîţu l-a trădat pe Orban în cel mai crunt mod posibil. Liderul PNL: Nu e om serios

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit că a avut o înţelegere cu premierul Florin Cîţu, conform căreia acesta din urmă i-a promis că nu va candida pentru preşedinţia PNL. Dezvăluirea...

Postul lui Cîţu e în pericol! O confirmă ce spunea Iohannis în 2016 şi reacţia USR PLUS

Postul lui Cîţu e în pericol! O confirmă ce spunea Iohannis în 2016 şi reacţia USR PLUS

Liderii USR PLUS au reacţionat vehement joi seara, la o zi după ce premierul Florin Cîţu a comentat dezvăluirile despre cele două zile pe care le-a petrecut într-o închisoare din...

PSG nu se opreşte la Messi. Mbappe ştie ce alt zeu al fotbalului e dorit la Paris

PSG nu se opreşte la Messi. Mbappe ştie ce alt zeu al fotbalului e dorit la Paris

Preşedintele clubului PSG, Nasser bin Ghanim Al-Khelaifi, a comentat recent situaţia contractuală a starului Kylian Mbappe, despre care jurnaliştii cotidianului de sport AS susţin că va ajunge la Real Madrid...

Ciolacu l-a somat pe Iohannis să-i ceară demisia „premierului penal” Florin Cîţu

Ciolacu l-a somat pe Iohannis să-i ceară demisia „premierului penal” Florin Cîţu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacţionat în forţă miercuri seara, după ce s-a aflat că Florin Cîţu a fost închis pentru două zile în SUA, motiv pentru i-a cerut preşedintelui...

Cartelul Jalisco New Generation vrea să ucidă o prezentatoare TV celebră. Alertă în media

Cartelul Jalisco New Generation vrea să ucidă o prezentatoare TV celebră. Alertă în media

Liderii cartelului Jalisco New Generation au fost deranjaţi de modul în care prezentatoarea TV Azuncena Uresti le-a prezentat activităţile criminale şi i-au transmis că va fi ucisă dacă nu-şi schimbă...

Florin Călinescu spune totul despre viitoarea televiziune. ”O iau de la zero, nu mi-e frică”

Florin Călinescu spune totul despre viitoarea televiziune. ”O iau de la zero, nu mi-e frică”

La câteva săptămâni după ce şi-a anunţat plecarea din Pro TV, Florin Călinescu demonstrează încă o dată că a rămas un om de televiziune care ştie să atragă ratingul în...

Harry i-a cerut un favor unei prinţese din Familia Regală. Se coace încă o trădare

Harry i-a cerut un favor unei prinţese din Familia Regală. Se coace încă o trădare

Jurnaliştii britanici de la The Sun susţin că Prinţul Harry i-a cerut un mare favor Prinţesei Eugenie, care, dacă acceptă, va deranja cu siguranţă mulţi membri importanţi din Familia Regală....

PNL poate plăti scump scandalul de la Timişoara. Avertisment lansat de Violeta Alexandru

PNL poate plăti scump scandalul de la Timişoara. Avertisment lansat de Violeta Alexandru

Scandalul imens generat sâmbăta trecută la Timişoara, la alegerile interne pentru stabilirea preşedintelui filialei din oraş, a fost comentat recent de Violeta Alexandru, o apropiată de-ale lui Ludovic Orban, aflat...

Alertă în România. A fost raportat primul caz de infectare cu virusul West Nile în 2021

Alertă în România. A fost raportat primul caz de infectare cu virusul West Nile în 2021

O femeie din judeţul Olt reprezintă primul caz de infectare cu virusul West Nile în 2021 din România. Conform jurnaliştilor de la Antena 3, femeia are 48 de ani şi...

Consiliera lui Cîţu, Mioara Costin, a demisionat după scandalul cu documentul care avea antetul Guvernului României

Consiliera lui Cîţu, Mioara Costin, a demisionat după scandalul cu documentul care avea antetul Guvernului României

Consiliera prim-ministrului Florin Cîţu, Mioara Costin, a demisionat joi, în urma scandalului cu documentul care avea antetul Guvernului României şi care conţinea direcţiile de comunicare pentru Congresul PNL. Jurnaliştii de...

Cele 5 întrebări de la referendumul anunţat în Ungaria pentru protecţia copiilor

Cele 5 întrebări de la referendumul anunţat în Ungaria pentru protecţia copiilor

Europarlamentarul PNŢCD, Cristian Terheş, a comentat întrebările pe care le vor vedea maghiarii la referendumul anunţat de prim-ministrul Viktor Orban, care astfel doreşte să răspundă presiunilor exercitate de Uniunea Europeană...

Gheorghiță are un scenariu dur pentru septembrie: peste 1.500 cazuri de Covid-19

Gheorghiță are un scenariu dur pentru septembrie: peste 1.500 cazuri de Covid-19

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a transmis joi că dacă românii vor refuza în continuare să se vaccineze, România ar putea înregistra peste 1.500 de cazuri noi de...

O vijelie care a durat 35 de minute a golit plaja de la Mamaia. Turiştii s-au retras rapid. Video

O vijelie care a durat 35 de minute a golit plaja de la Mamaia. Turiştii s-au retras rapid. Video

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat miercuri seara Cod Galben de vreme rea în judeţul Constanţa, iar predicţia lor a fost confirmată de vijelia care a golit plaja din...