Emmanuel Macron anunţă vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 pentru cadrele medicale. Update
- Daniel Magureanu
- 12 iulie 2021, 21:25
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat luni seara că va fi introdusă vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 pentru cadrele medicale şi pentru cei care lucrează în domeniul asistenţei sociale.
Update 2: Lista cu măsuri sanitare anunţate de Macron pentru contracararea variantei Delta a SARS-CoV-2:
- vaccinarea obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sanitar și pentru cei care intră în contact cu persoanele vulnerabile
- controalele încep la 15.09.2021
- „abordarea vaccinării obligatorii pentru toți francezii” dacă vaccinarea francezilor nu crește suficient
- stabilirea telemuncii parțiale în departamentele în care rata de incidență crește cel mai mult
- de la 1 august, participarea la evenimente pe scară largă, cluburi/restaurante/baruri/terase (> 50 de persoane, cu vârsta > 12 ani), mijloace de transport în comun (tren și avion) va fi posibilă doar cu certificat de vaccinare antiCovid-19
- eliminarea testelor PCR fără prescripție medicală începand de la 1 octombrie 2021
- realizarea campaniilor de vaccinare la începutul anului școlar
Update: „Aşa cum am procedat de la începutul pandemiei, ţin să mă adresez direct cetăţenilor. Graţie angajamentului excepţional al personalului medical, am reuşit să aducem sub control epidemia şi să trăim din nou. În ultimele două săptămâni am reuşit să ajungem la sub 2.000 de cazuri pe zi. Spitalizările şi decesele sunt la cele mai mici niveluri.
Spunând aceste lucruri, gândurile mele sunt, în mod evident, la victime şi la apropiaţii acestora. Viaţa a putut continua doar pentru că suntem organizaţi. Ţara noastră se confruntă totuşi cu o reluare puternică a epidemiei care afectează toate teritoriile. Apariţia variantei Delta se traduce prin creşterea contagierilor în întreaga lume.
Emmanuel Macron anunţă sancţiuni
Avem un atu principal: vaccinul. Ne protejează de varianta Delta şi evită în proporţie de 95% formele grave de îmbolnăvire. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât lăsăm mai puţin spaţiu răspândirii virusului. Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care intră în contact cu persoane vulnerabile. Din 15 septembrie, vor fi efectuate controale şi vor fi aplicate sancţiuni”, a declarat Emmanuel Macron în cadrul discursului televizat, conform Le Figaro.
După ce a fost diagnosticat cu Covid-19 în decembrie, Macron s-a vaccinat la 1 iunie, când a fost deschisă vaccinarea pentru toți adulții din Franța, indiferent de vârstă. În acest context, devine şi mai important că un studiu recent arată că sprayul nazal Enovid reduce încărcătura virală a SARS-Cov-2 cu 95% în 24 de ore.
Ştirea iniţială: Amintim că în urmă cu 4 zile, francezii aflau că guvernanţii pregăteau proiectul de lege care îi obliga pe cei care lucrau în Sănătate să se vaccineze împotrva Covid-19. Tot atunci au anunţat şi grecii vor exista anumite categorii profesionale pentru care vaccinarea antiCOVID-19 va deveni obligatorie.
Ambele state au luat această decizie pe fondul creşterii numărului de infectări provocate de noul coronavirus. Revenind la Franţa, trebuie spus că în această ţară există o mişcare antivaccinare foarte vocală.
Rata de vaccinare a scăzut semnificativ în Franţa
Chiar şi aşa autorităţile au sperat că vor putea convinge suficiente persoane pentru a diminua răspândirea noului coronavirus chinezesc şi ale noilor tulpini. În prezent, scăderea ratei de vaccinare şi creşterea numărului de infectări din cauza noii variante dominante Delta au forţat guvernul de la Paris să impună imunizarea obligatorie. Pentru moment, doar pentru categoriile amintite.
După anunţul lui Macron, francezii vor avea nevoie de un permis sanitar pentru a participa la diverse. În Franţa, rata de vaccinare a scăzut dramatic. Dacă la finalul lunii mari, numărul mediu de vaccinări zilnice se ridica la 400.000, în prezent doar 165.000 se mai vaccinează în 24 de ore.
După anunţul lui Macron, francezii vor avea nevoie de un permis sanitar pentru a participa la diverse. În Franţa, rata de vaccinare a scăzut dramatic. Dacă la finalul lunii mari, numărul mediu de vaccinări zilnice se ridica la 400.000, în prezent doar 165.000 se mai vaccinează în 24 de ore.
Şi în Grecia se pregătesc măsuri similare
În luna mai, Comitetul Elen pentru Bioetică a recomandat vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din Sănătate. Aceeaşi recomandare a fost făcută şi pentru cei din centrele de îngrijire a vârstnicilor.
S-a subliniat că este doar o „măsură de ultimă instanţă”, cu un calendar bine stabilit şi care va fi impusă doar dacă nu va creşte rata de vaccinare. „Guvernul a primit recomandări relevante de la Comitetul Naţional pentru Bioetică în privinţa vaccinărilor obligatorii pentru grupuri profesionale specifice”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului Greciei, Aristotelia Peloni.
Mai multe informaţii despre acest subiect vor fi prezentate de guvern în această săptămână. Până acum, în Grecia au fost multe dezbateri despre cât de corectă este vaccinarea obligatorie.
În acest sens, un sondaj publicat miercuri de televiziunea Skai arăta că majoritatea cetăţenilor aprobau o astfel de măsură pentru categoriile care au contacte cu publicul. O zi mai târziu, autorităţile elene au reintrodus restricţiile pentru restaurante, baruri şi cluburi de noapte.
Proprietarii acestora vor putea să primească doar clienţi care stau pe scaune. Şi în Grecia a crescut numărul de cazuri de COVID-19, cauzate de celebra Delta, varianta mai contagioasă a noului coronavirus.