Românii sting criza cu vin
Chiar dacă au rămas fără bani din cauza crizei, românii au găsit o metodă de a trece mai uşor peste greutăţi. Astfel, s-au reorientat către consumul de vinuri din cramă,...
Chiar dacă au rămas fără bani din cauza crizei, românii au găsit o metodă de a trece mai uşor peste greutăţi. Astfel, s-au reorientat către consumul de vinuri din cramă,...
Românii au consumat, anul acesta, mai puţin vin îmbuteliat decât în 2008 sau în 2009. Consumul de vinuri îmbuteliate a scăzut de la 500 milioane de euro, în 2008, când...
Fondul aflat la dispoziţia primului-ministru va fi anul viitor în valoare de 500.000 lei (118.764 euro), similar cu cel din acest an, iar al preşedintelui Senatului de 200.000 lei (47.505...
Ministerele Mediului, Muncii, Transporturilor şi Secretariatul General al Guvernului (SGG) vor primi anul viitor mai mulţi bani de la stat decât în 2010. În ceea ce priveşte cheltuielile de personal...
TVR Cultural prezintă astăzi, de la ora 14.30, miniserialul regizat de Ben Bolt, cu Ewan McGregor şi Rachel Weisz în rolurile principale. Serialul "Roşu şi Negru" (Marea Britanie, 1993), o...
"Cu toţii sunt bine" dezvăluie drama unui bărbat care, după moartea soţiei, realizează că ea era singura legătură între el şi copiii lor. Frank Goode (Robert De Niro) descoperă cu...
Cu două zile înainte ca în Parlament să fie tranşată problema legii educaţiei şi după ce a ameninţat PDL cu ieşirea de la guvernare, UDMR îşi joacă ultima cartea: avertizează...
Dinamo şi FC Timişoara au încheiat la egalitate, fără goluri, partida jucată pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, în ultima etapă a turului Ligii I la fotbal. Gruparea de...
Născut din entuziasm şi idei, localul cochet de pe Lipscani oferă muzică "alive" la platane şi o atmosferă de bună dispoziţie. Spaţiul va gazdui proiecţii video şi concerte. Pornit din...
Un procent de 36% dintre subiecţii sondajului CCSB intitulat "Stereotipurile la adresa romilor", prezentat sâmbătă la o masă rotundă organizată de Asociaţia Pro Democraţia, consideră că este posibil ca pe...
Administraţia Prezidenţială va avea la dispoziţie fonduri mai mari cu 24% pentru deplasările în ţară şi străinătate ale preşedintelui Traian Băsescu, reiese din proiectul legii bugetului de stat pe 2011...
Potrivit The Telegraph, Apple a abandonat ideea de a-şi face un card special pentru telefoane. Luna trecută, a apărut o ştire potrivit căreia americanii ar pregăti un SIM pentru iPhone...
În primele 9 luni din 2010, World of Warcraft s-a vândut în peste 20.000 de unităţi, Starcraft 2 în peste 10.000 de bucăţi, iar pe următoarele locuri au fost FIFA...
În pofida numeroaselor contestaţii depuse de participanţii la examenul de rezidenţiat din acest an, repartizările au fost făcute, astăzi, fără prea mult scandal. Doar câţiva contestatari au protestat public, dar...
FC Braşov s-a impus în această seară, pe teren propriu, scor 2-0, în faţa celor de la Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a 17-a din Liga I la...
Tenismenul spaniol Rafael Nadal s-a calificat, pentru prima dată în carieră, în finala Turneului Campionilor, care se dispută la Londra, după ce l-a învins în semifinale pe britanicul Andy Murray....
Echipa de handbal masculin Ştiinţa MD Bacău s-a impus astăzi în faţa belgienilor de la Initia Hasselt, 31-29 (14-12), în cea de-a doua manşă din turul 3 al Cupei Challenge...
Finanţatorul bănăţenilor a dat ordin ca echipa să evolueze împotriva dinamoviştilor fără "piesele grele" din lot. Dinamo şi FC Timişoara se întâlnesc în această seară (ora 21.45, în direct la...
România a învins, astăzi, cu scorul de 39-12, Uruguay, în returul barajului de calificare la Cupa Mondială de rugby. În urmă cu două săptămâni, la Montevideo, celeştii şi tricolorii au...
Un italian de 18 ani a acuzat că face crize de astm de fiecare dată când intră pe profilul de Facebook a iubitei care tocmai îl părăsise. Gelos nevoie mare,...