Cele mai vândute jocuri pe calculator

Cele mai vândute jocuri pe calculator

În primele 9 luni din 2010, World of Warcraft s-a vândut în peste 20.000 de unităţi, Starcraft 2 în peste 10.000 de bucăţi, iar pe următoarele locuri au fost FIFA 2011 şi Call of Duty - Black Ops.

Analiza a fost făcută de Best Distribution, parte a CD Media, cel mai mare distribuitor de jocuri video din Europa de SE, care deţine 80% din piaţa de jocuri din România.

"Există un încă un mare potenţial de creştere al pieţei de jocuri video din România, în condiţiile în care anul trecut s-au vândut 250.000 de jocuri, iar pentru anul acesta estimăm că vânzările vor ajunge la 320.000 de unităţi. Titluri precum Call of Duty - Black Ops, Assassins Creed Brotherhood sau Need For Speed Hot Pursuit, recent lansate, vor contribui subsanţial la creşterea vânzărilor", a declarat preşedintele CD Media, Spiros Jamas.

În 2010, vânzările de jocuri video au crescut în România cu aproximativ 15 %. Potrivit CD Media, în zona Balcanilor, jocurile pentru PC sunt mai bine vândute decât cele pentru console. De exemplu, în România, 60% din piaţă este reprezentată de vânzările de jocuri pentru PC, pe când în Grecia, doar 30% din piaţă.

Ne puteți urmări și pe Google News