Australienii nu mai au copii să adopte

Australienii nu mai au copii să adopte

Numărul adopţiilor din Australia este într-o continuă scădere. Numărul de copii orfani care, în 2011, şi-au găsit părinţi, a scăzut cu aproape 90% faţă de anul 1970.

Dacă, în urmă cu 20-30 de ani, numărul dosarelor finalizate în decursul a 12 luni ajungea la peste 1.100, în anul financiar 2010-2011, doar 348 de familii australiene au încheiat procedurile de adopţie.

Comparativ cu anul anterior, scăderea este de 7%, anunţă news.com.au. Raportul întocmit de Institutul australian de Sănătate sugerează că una dintre posibilele cauze care au condus la aceste rezultate este numărul mai mic de copii care au nevoie de o familie, precum şi schimbarea legilor privind adopţiile. Mai mult de jumătate din numărul de adopţii recente au fost cu copii născuţi în afara Australiei, în special din ţări asiatice. Astfel, 24% sunt copii chinezi, 17% filipinezi, iar 12% taiwanezi.

Pe lângă ţările asiatice, australienii mai preferă să adopte copii din Etiopia. Studiul mai arată că, pentru prima oară în 20 de ani, Coreea de Sud nu s-a aflat printre primele patru ţări de provenienţă a copiilor adoptaţi de australieni.

Ne puteți urmări și pe Google News