Australian Open 2011: Kim Clijsters este noua campioană

Australian Open 2011: Kim Clijsters este noua campioanăKim Clijsters. Sursa foto: Arhiva EVZ

Belgianca Kim Clijsters și-a respectat statutul de favorită și a câștigat astăzi finala de la Melbourne, trecând de Na Li, scor 3-6, 6-3, 6-3. Li a scris istorie pentru China prin calificarea în ultimul act.

Kim Clijsters este noua campioană de la Australian Open, învingându-o astăzi, în ultimul act al întrecerii feminine, pe Na Li (China), scor 3-6, 6-3, 6-3. Cele două jucătoare de tenis s-au înfruntat în premieră în finala unui turneu de Mare Șlem. La festivitatea de premiere, Kim a făcut spectacol. Cu umor, le-am mulțumit tuturor celor prezenți în boxa ei, de la rude până la manager și antrenor, dar n-a uitat să mulțumească sponsorului „Kia”, menționînd că „nu este ușor din punct de vedere financiar în vremurile astea”. Ambele competitoare și-au meritat locul în ultimul act, belgianca nepierzând până azi niciun set de-a lungul competiției, iar chinezoaica a revenit spectaculos în duelul cu daneza Caroline Wozniacki, liderul clasamentului WTA, de care a dispus în semifinale revenind de la 0-1 la seturi și salvând minge de meci. Clijsters avea în palmares trei turnee de Grand Slam, toate la US Open, în 2005, 2009 și în 2010, iar la Australian Open a mai jucat o finală (în 2004), spre deosebire de Li, care a disputat pentru prima dată o finală de acest nivel. Desfășurarea partidei Game 27: Clijsters pune punct finalei așa cum l-a început: cu un game „alb” și devine noua campioană de la Australian Open! „E poate ultima oară când o vedem aici”, spun comentatorii despre belgiancă. Sportiva s-ar putea retrage, urmând exemplul rivalei Justine Henin. Game 26: Li își câștigă la 15 serviciul. Game 25: Clijsters este preocupată doar să-și câștige propriul serviciu, țel pentru care își focalizează toate resursele fizice. Este 5-2, iar belgianca mai are de câștigat un singur game ca să triumfe a patra oară la un Grand Slam. Game 24: Li n-a abandonat lupta. Clijsters nu face nimic special, doar trimite mingea înapoi, mizând pe greșeala adversarei. Game 23: Clijsters servește „la siguranță”, pentru a evita dublele greșeli, și are succes: 4-1. Game 22: „E plăcut să vezi un meci de tenis de fete când este practicat de două jucătoare care lovesc și se mișcă precum o fac Clijsters și Li”, mai spune Mats. În acest timp, Clijsters s-a desprins: 3-1. Game 21: Li pare depășită de jocul etalat de Clijsters, dar, chiar și așa, a produs încă un break. Kim a servit jalnic. Game 20: „Sunt impresionat de Clijsters”, remarcă, în acest moment al jocului, același Wilander. Belgianca are 2-0 în setul decisiv, sprintând de la 2-3 în setul 2. Game 19: Clijsters o ia de la capăt. Deschide setul 3 cu un game „alb”, așa cum a început meciul. Game 18: La adăpostul unui break, Kim riscă mai mult, atacând la limită. Li se ține tare, dar pierde setul la 3. Mats Wilander o vede câștigătoare în setul decisiv pe Clijsters. „Uau, am probleme, trebuie să joc mai bine1”, crede Wilander că și-a spus Kim în setul 2. Game 17: Chiar dacă în continuare nu leagă punctele câștigătoare așa cum și-ar dori, Clijsters este acum la „catedră”, fiind la un singur game de a duce meciul în setul decisiv: 5-3. Game 16: Belgianca face față cu brio tensiunii momentului și mai produce un break. Game 15: Clijsters își face serviciul, dar nu fără emoții. Li câștigă nu doar schimburile lungi, ci și pe cele spectaculoase. Game 14: Seria break-urilor este întreruptă de un serviciu mai bun al chinezoaicei, care conduce cu 3-2. Presiunea crește asupra belgiencei. Clijsters pare descumpănită de replica pe care i-o dă adversara. Game 13: Clijsters se confruntă cu noi probleme pe propriul serviciu. Li are 40-15, dar profită abia după egalitate și ia game-ul: 2-2. Game 12: Având publicul de partea ei, Clijsters caută cu disperare desprinderea, fiindu-i mai ușor să returneze decât să servească: 2-1 pentru belgiancă, care are un break în față. Game 11: Nici Clijsters n-are mână sigură la serviciu. În plus, Li „duce” mai bine raliurile: 1-1. Game 10: Kim continuă să fie pe alocuri năucită de replica adversarei, dar face eforturi pentru a realiza un break liniștitor, pe care i-l face cadou o dublă greșeală. „Încă nu a intrat în panică”, menționeză, la microfonul Eurosport, Mats Wilander. 1-0 pentru Clijsters în setul 2. Game 9: Li are 2 mingi de set. Lovește lung și câștigător, iar Clijsters n-are răspuns. Setul îi revine asiaticei cu un passing superb. Belgianca pierde primul set la Australian Open și se prefigurează o surpriză pe arena „Rod Laver”. Game 8: Chinezoaica dictează ritmul în startul actului, având 30-0. Lovește bine din toate zonele terenului, dar Clijsters aleargă după toate mingile și face rost de o minge de break. N-o fructifică, iar Li profită. Game 7: Ezită și Clijsters la serviciu, semn că ratările din game-ul precedent i-au „mușcat” din încredere și din siguranță. Li face break și preia conducerea pe tabelă: 4-3. Game 6: Li tremură, dar revine de la 15-40 și egalează. Ambele sportive caută să joace repede și să găsească cele mai bune unghiuri. În plus, Li urmărește să rupă ritmul adversarei cu „scurte”. Game 5: Clijsters servește concentrată și revine la comanda setului: 3-2. Game 4: Li își face ușor serviciul, ajutată și de greșelile belgiencei, care forțează câteva lovituri: 2-2. Game 3: Sportiva care a scris istorie pentru China prin calificarea în finală își procură prima minge de break, pe care o și fructifică: 1-2, iar partida rămâne interesantă. Game 2: Nici după game-ul 2, asiatica nu câștigă vreun punct. Li greșește mai mult și nu pare în meci, spre deosebire de Clijsters, care dă impresia că vrea să termine repede finala. Game 1: Clijsters începe convingător la serviciu, adjudecându-și game-ul inaugural la 0. Li pare tensionată, stare care a dominat-o și în startul semifinalei cu Wozniacki.

Drumul până în finală KIM CLIJSTERS Turul I: K. Clijsters - D. Safina 6-0, 6-0 Turul II: K. Clijsters - C. Suarez Navarro 6-1, 6-3 Turul III: K. Clijsters - A. Cornet 7-6 (3), 6-3 Turul IV: K. Clijsters - E. Makarova 7-6 (3), 6-2 „Sferturi”: K. Clijsters - A. Radwanska 6-3, 7-6 (4) Semifinale: K. Clijsters - V. Zvonareva 6-3, 6-3 NA LI Turul I: N. Li - S. Arvidsson 6-1, 7-5 Turul II: N. Li - E. Rodina 6-3, 6-2 Turul III: N. Li - B. Zahlavova Strycova 6-2, 6-1 Turul IV: N. Li - V. Azarenka 6-3, 6-3 „Sferturi”: N. Li - A. Petkovici 6-2, 6-4 Semifinale: N. Li - C. Wozniacki 3-6, 7-5, 6-3

Tabloul întâlnirilor directe dintre Clijsters și Li Anul  Turneul      Învingătoarea     Scorul 2011 Sydney           Li                   7-6 (3), 6-3 2009 US Open        Clijsters         6-2, 6-4 2007 Miami             Li                    4-6, 6-4, 6-2 2007Sydney           Clijsters         6-1, 1-6, 7-5 2006 Wimbledon   Clijsters          6-4, 7-5 2006 Sydney         Clijsters          6-3, 6-1

Prezentarea finalistelor Clijsters                                                                       Li       3                      Locul în clasamentul WTA               11 8 iunie 1983          Data nașterii                       26 februarie 1982 Bilzen (Belgia)       Locul nașterii                      Wuhan (China) Bree (Belgia)    Orașul în care locuiește         Wuhan (China) 1,74m/68 kg    Înălțime/greutate                     1,72m/65 kg 4/1                  Victorii/înfrângeri în 2011                 5/0 484/115         Victorii/înfrângeri în carieră            362/133 0                    Titluri la simplu în 2011                       1 40                  Titluri la simplu în carieră                    4 55.000 $       Bani câștigați în 2011                     103.000$ 21.486.916$ Bani câștigați în carieră                  3.429.919$ 3                  Turnee de Grand Slam câștigate          0

Ne puteți urmări și pe Google News