Austeritate britanică: un milion de familii rămân fără alocaţiile pentru copii
- Adam Popescu
- 5 octombrie 2010, 17:16
În Marea Britanie, măsurile drastice de austeritate anunţate de cabinetul lui David Cameron încep să stârnească nemulţumiri chiar în Partidul Conservator, aflat la guvernare, şi sunt criticate de presa care a susţinut această grupare în campania electorală.
Premierul a sărit azi să apere planul ministrului de finanţe George Osborne, care prevede retragerea alocaţiilor pentru copiii din familiile în care cel puţin un părinte câştigă mai mult de 44.000 de lire pe an (50.755 euro), intrând astfel într-o treaptă superioară de impozitare, potrivit Reuters. Presa britanică a subliniat că măsura anunţată încalcă practic principiile statului social britanic, care prevede că alocaţiile copiilor sunt plătite tuturor familiilor, indiferent de venit.
Mai mult de un milion de familii, încadrate în clasa de mijloc din Marea Britanie, bazin electoral al Partidului Conservator, sunt vizate de această măsură, care ar trebui să intre în vigoare începând cu 2013. Planul ar aduce pierderi de 1.055 de lire anual (1.200) pentru familiile cu un copil şi de aproape 2.500 de lire (2.880 euro) pentru cele cu trei copii. Osborne a explicat principiul care stă la baza acestei măsuri: "Familiile cu venituri mici nu vor mai fi taxate pentru a asigura alocaţiile familiilor cu salarii mai mari". Guvernul speră astfel să economisească un miliard de lire pe an, pentru a reduce deficitul bugetar aflat în prezent la 150 de miliarde de lire (173 de miliarde de euro). Măsura este de altfel doar o parte a unei reforme mai vaste, care are scopul principal declarat de a încuraja cultura muncii şi de a-i descuraja pe cei care trăiesc din subvenţii. Osborne a anunţat deja o limitare la 26.000 de lire (30.000 euro)pe an a beneficiilor sociale acordate gospodăriilor în care membrii familiei nu au un loc de muncă. "Ştim că nu vom fi mai populari"
"Ştiu că ceea ce facem nu ne va aduce popularitate şi că mulţi oameni sunt în dezacord cu anumite decizii sau cu toate deciziile, dar am credinţa fermă că facem ceea ce trebuie", a spus David Cameron, la BBC Radio 4. "Trebuie să ne suflecăm mânecile, să facem ceea ce trebuie, să luăm decizii dificile pentru a trece ţara prin aceste momente dificile către vremuri mai luminoase", a adăugat el, fără să uite să amintească faptul că fostul guvern laburist a adus ţara în pragul falimentului.
Ceea ce a evitat premierul să comenteze a fost declaraţia sub-secretarului de stat pentru copii şi familii, Tim Loughton. Chestionat ieri, pe tema planului de austeritate, Loughton a emis o opinie împărtăşită de mai mulţi conservatori, cum că măsura anunţată de Osborne ar trebui revizuită. Azi însă, Loughton însuşi şi-a nuanţat declaraţia, subliniind că nu cere o revizuire a măsurii, care este "dură, dar corectă".
Unele ajustări ar putea fi totuşi necesare, ţinând cont că planul nu este corect cu toate familiile. O analiză a Institutului de Studii Fiscale, un think-tank independent, a observat că, dacă măsura ar fi aplicată în actuala formă, ar menţine alocaţia unei familii în care cei doi soţi câştigă cîte 43.000 de lire, dar ar retrage beneficiul acordat unei familii în care doar unul dintre soţi munceşte şi câştigă peste 44.000 de lire.
O reformă importantă
Coaliţia conservatorilor cu liberal-democraţii, venită la guvernare în urma alegerilor din mai, va traversa în continuare momente dificile, ca efect al programului de austeritate îndrăzneţ aplicat pentru reducerea deficitului. Liberal-democraţii s-au prăbuşit deja în sondaje - semn că alegătorii lor nu aprobă coaliţia cu Partidul Conservator. Conservatorii înşişi au ajuns la egalitate cu laburiştii, care promit să pună presiune pe guvern.
Laburista Yvette Cooper a condamnat, ieri, "atacul nedrept" al guvernului la adresa alocaţiilor copiilor.
Presa favorabilă conservatorilor a primit cu reticenţă planul lui Osborne. Cotidianul The Daily Telegraph, citit în general de electoratul partidului aflat la guvernare, a apreciat că retragerea alocaţiilor pentru copii este "cea mai brutală opţiune". În acelaşi timp, tabloidul Daily Mail, care i-a susţinut puternic pe conservatori în campania electorală, a avertizat că, în cazul în care reforma beneficiilor sociale va eşua, clasa de mijloc a Marii Britanii nu se va grăbi să ierte guvernul.