Audi gestionează tot mai greu avalanşa de comenzi de la începutul anului

Audi gestionează tot mai greu avalanşa de comenzi de la începutul anului

Clienţii recent lansatului Audi A6 sunt nevoiţi să aştepte până la patru luni livrarea autoturismului comandat.

Fabricile producătorului auto german Audi onorează tot mai greu solicitările reţelei de dealeri.

O creştere semnificativă a cererilor de autoturisme Audi pune la grea încercare atât liniile de producţie, cât şi nervii clienţilor mărcii, notează "Automotive News".

Deşi, în această perioadă, uzinele producătorului lucrează la capacitate maximă, clienţii sunt nevoiţi să aştepte până la patru luni livrarea maşinii comandate, s-a lamentat directorului de vânzări Audi, Peter Schwarzenbauer.

Cele mai mari probleme le au recent lansatul A6 şi compactul A3, două game Audi foarte populare, susţine un purtător de cuvânt al mărcii, citat de "Automotive News".

În încercarea de a scădea pe cât posibil timpii de livrare, Audi analizează posibilitatea deschiderii liniilor de producţie şi sâmbăta.

Audi tocmai a raportat vânzări-record la nivel mondial pentru prima lună a anului.

Ne puteți urmări și pe Google News