Editura Evenimentul si Capital

Au fost puse în vânzare pachetele VIP Exclusive All Inclusive pentru Spectacolul de Gală al balerinilor de la Bolshoi Moscova

Autor: | | 0 Comentarii | 809 Vizualizari

Pe 31 octombrie, la București, va avea loc spectacolul considerat de specialiști drept evenimentul cultural al anului. Este pentru prima dată când zece dintre vedetele baletului mondial, prim soliști ai celebrei companii de balet Bolshoi din Moscova, vor dansa împreună pe o scenă din România

Va fi un spectacol original al artiștilor ruși, un potpuriu de dansuri pas de deux din cele mai cunoscute opere clasice dar și moderne. În programul spectacolului ce va avea loc la Sala Palatului au fost incluse și două teme principale din controversata operă modernă “Nureev”, inspirată din viața celui mai mare balerin rus al tuturor timpurilor, Rudolf Nureyev.

Acest gen de spectacol a fost susținut de către artiștii de la Bolshoi pe scene importante ale lumii, de cele mai multe ori fiind jucat cu casa închisă. Anul acesta Capitala a fost inclusă pe harta turneului Spectacol de Gală al balerinilor de la Bolshoi Moscova, în premieră absolută.

Pentru că este considerat un spectacol din clasa de luxe, organizatorii evenimentului au pregătit și o gamă superioară de bilete VIP, la balcoane, asemenea marilor teatre ale lumii. Astfel, cei care își vor achiziționa bilete la loje, vor beneficia de servicii premium, exclusive all inclusive, având incluse în preț wellcome drinks, champanie, gustări, cafea, ceai etc inclusiv servire profesionistă și private security.

Numărul de locuri la categoria VIP Excluseive All Inclusive este de 300, câte 150 pe fiecare parte a sălii, iar până acum au fost deja rezervate și achiziționate peste o treime dintre ele. Conform organizatorilor, cei care au ales pachetul VIP Exclusive sunt corporatiști, oameni de afaceri și membrii ai corpului diplomatic. Spre deosebire de teatre precum Scala din Milano, Royal din Londra sau Bolshoi din Moscova, unde biletul la categria VIP Exclusive este de peste 300 de euro, la spectacolul din București un astfel de bilet costă 150 de euro și poate fi achiziționat numai prin intermediul rețelei Eventim. Celelalte categorii de bilete încă mai pot fi achiziționate și prin intermediul entertix.ro, bilete.ro, myticket.ro sau la casa de bilete de la Sala Palatului.

Programul complet al Spectacolului de Gală:

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI