Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că circulaţia rutieră pe Transalpina (DN67C) se închide sâmbătă şi duminică, pe un anumit sector.

Circulaţia rutieră pe Transalpina (DN67C) se închide sâmbătă şi duminică, pe un sector de drum de 3 kilometri, în vederea desfăşurării Campionatului Naţional de Drift - Etapa a IV-a, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie 2020, se închide circulaţia rutieră pe Transalpina (DN67C), între km 38+500 - km 41+500, în vederea desfăşurării Campionatului Naţional de Drift - Etapa a IV-a, astfel: în data de 26.09.2020, între orele 8:00 - 13:00 şi 15:00 - 20:00 şi în data de 27.09.2020 între orele 8:00 - 13:00 şi 15:00 - 20:00”, precizează CNAIR într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Pentru asigurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă şi protejarea participanţilor la competiţie, circulaţia rutieră se va desfăşura cu sprijinul echipajelor din cadrul Poliţiei Rutiere, precizează sursa citată.

Transalpina este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii.

Transalpina străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba – traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o „șosea de creastă”, trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).

Istoric

Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susțin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărțile de istorie este trecut sub denumirea de „coridorul IV strategic roman”.

Există și o legendă locală care spune că, la sfârșitul secolului XVIII și la începutul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei porțiuni din acest drum, în funcție de posibilitățile fizice și financiare ale sale.

Potrivit altor surse, șoseaua a fost refăcută și pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din rațiuni militare, însă a fost foarte puțin folosită.

Cert este că acest traseu, cunoscut ca „Poteca Dracului”, a fost inițial o potecă de munte, folosită de către păstorii din Mărginimea Sibiului pentru a traversa munții cu turmele de oi în Țara Românească.

În lucrarea sa Istoria Olteniei supt austriaci (1718-1739), istoricul Constantin C. Giurescu arată că încă din anul 1731 autoritățile austriece propuneau construirea unui drum transcarpatic pe traseul vechiului drum de transhumanță ce lega Transilvania de Oltenia.

Având în vedere învățămintele din Primul Război Mondial, regele Carol al II-lea a dorit să aibă la dispoziție un drum strategic, pentru artileria montană, trasă de cai, care să poată fi parcurs de trupele care se mișcau între Valahia și Transilvania.

Pentru stabilirea traseului drumului, primul-ministru Gheorghe Tătărăscu a plecat pe munte de la Novaci la Lotru, însotit de 20 de călăreți din Novaci, conduși de învățătorul Ion D. Giurgiulan. În urma acestei acțiuni, Gheorghe Tătărăscu a inaugurat lucrările de construcție a drumului pe platoul Novaciului.

Lucrările de refacere decise de rege au avut loc în perioada 1934-1939. La inaugurarea drumului, în anul 1939, a participat și regele Carol al II-lea, însoțit de viitorul rege Mihai I, precum și primul-ministru Gheorghe Tătărescu și soția sa Arethia.

Aceștia au parcurs întregul traseu al drumului la bordul unei mașini de teren, la volan aflându-se chiar regele Carol al II-lea.După inaugurare, drumul a fost cunoscut sub denumirea de Drumul Regal sau Drumul Regelui, care a înlocuit denumirea populară de Poteca Dracului.

Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte puțin întreținut.

După revoluția din decembrie 1989 drumul nu a mai fost întreținut, o parte a zidurilor de sprijin au fost stricate, piatra fiind furată și utilizată la realizarea fundațiilor unor vile construite la Rânca, potrivit Wikipedia.