Atentatul terorist de la Manchester. Extremiștii au avut drept țintă copiii
- Simona Stupar
- 24 mai 2017, 00:00
Cel puțin 22 de persoane, printre care și copii, au murit și alte 59 au fost rănite într-un atac sinucigaș cu bombă la un concert ce avea loc pe un stadion plin în Manchester, cel mai grav atentat din Marea Britanie din ultimul deceniu. Vestea a îngrozit întreaga lume - lideri politici, artiști și sportivi transmițând mesaje de solidaritate
Oribilul atentat a avut loc la ora locală 22.30, imediat după ce cântăreața americană Ariana Grande, a cărei muzică este populară în rândul copiilor și al adolescenților, a ieșit de pe scenă și oamenii au început să se îndrepte spre ieșire.
FOTO: Susan Walton și fica sa, Katie, de 10 ani, care au participat la concert, s-au numărat printre fericiții care au scăpat cu viață din atentat
Statul Islamic a revendicat atacul, iar polițiștii din Manchester cred că autorul a fost un bărbat, care a acționat singur și a folosit un dispozitiv exploziv improvizat.
Măsuri de securitate
Polițiștii din Manchester au arestat un tânăr de 23 de ani, care ar avea legătură cu acest atac, iar ofițerii în echipament antiterorist, înarmați, au făcut raiduri într-un bloc din zona Whalley Range/ Chorlton, o suburbie a orașului. Investigatorii încearcă să stabilească dacă atacatorul făcea parte dintr-o rețea mai mare.
În cursul după-amiezii de ieri, Centrul comercial Arndale din Manchester a fost evacuat după o alertă de securitate, iar atmosfera în oraș a rămas tensionată.
Câteva victime au fost nominalizate, în cursul dupăamiezii de ieri: Georgina Callander de 18 ani, care era elevă la Colegiul Runshaw, liceu care a anunțat „cu enormă tristețe” că una dintre persoanele care și-au pierdut viața în atac a fost eleva sa; și Saffie Roussos, o fetiță de 8 ani.
FOTO: Răniții în atentatul de pe Manchester Arena au primit primele îngrijiri la fața locului, luni noaptea
Moment de reculegere
Ieri dimineață, o zonă mare din jurul Arenei Manchester a fost închisă traficului, iar stația de metrou Victoria a fost închisă toată ziua, polițiștii cerând oamenilor, pe cât posibil, să ocolească zona.
Forțe suplimentare de securitate au fost trimise în mai multe orașe, inclusiv în capitală.
Aseară s-a organizat un moment de reculegere, în centrul orașului Manchester, cu lumânări și flori, în memoria victimelor. Primarul orașului, Andy Burnham, a declarat: „E nevoie ca cetățenii din oraș și din regiune să se adune, să fie împreună, așa că facem aranjamente pentru o seară de veghe”.
În ceea ce privește responsabiltatea atacului, serviciile media ale ISIS au anunțat că „un soldat al Califatului a reușit să plaseze un dispozitiv epxloziv în mijlocul adunării Cruciaților în orașul britanic Manchester”.
Sprijin pentru familiile victimelor
Crucea Roșie Britanică a înființat un centru de recepție la stadionul Manchester Ethiad, pentru familiile și prietenii celor implicați în atac.
Unul dintre ofițerii de la serviciul de urgență și alți patru voluntari ofereau, ieri, sprijin familiilor îndurerate. Atmosfera era una sobră, „oamenii se gândeau la ceea ce s-a întâmplat, își împărtășeau suferința, încercau să afle noi informații și treceau prin stări și emoții, așa cum e de așteptat în situații ca asta”, a explicat polițistul.
Polițiștii au organizat o explozie controlată și au arestat alte două persoane, în cursul după-amiezii, explicând că au pus în aplicare mandate de arestare în cadrul anchetei atentatului de luni noaptea.
Victime inocente
Saffie Rose Roussos (foto) era o fetiță frumoasă, care se afla la concert alături de mama sa, Lisa Roussos, și sora ei, Ashlee Bromwich. Cele două au fost descoperite, ulterior, rănite, internate în spitale diferite, dar Saffie decedase. Directorul școlii unde învăța fetița a descris-o pe micuță ca pe o apariție frumoasă, în toate sensurile, iubită de toată lumea, prietenoasă, care va rămâne mereu în inima celor ce au cunoscut-o. Vestea morții ei a venit ca „un șoc imens”, iar „ideea că cineva poate merge la un concert și să nu se mai întoarcă acasă este extrem de tristă”.
Cum a reușit să intre teroristul cu explozibil pe stadion
Participanții la concert au criticat măsurile de securitate de la intrarea pe Manchester Arena, unii susținând că gențile nu au fost controlate.
Bagajele, la control
Nikola Trochtova din Cehia, care a fost la concert, a declarat pentru postul public de radio din Cehia că „nu a existat absolut niciun control de securitate”. „Ne-au lăsat să intrăm fără niciun control sau să vadă dacă aveam ceva la noi. Singurul lucru care-i interesa era să nu avem sticle cu apă asupra noastră. Nu ne-au controlat nici gențile, nu s-au uitat aproape deloc”, relata The Guardian mărturia fetei.
FOTO: Forțele de ordine au intrat în alertă și au împânzit orașul Manchester, după producerea tragediei
Trochtova a povestit că părăsea arena, când a auzit o explozie la intrare, dar a aflat ce s-a întâmplat doar după ce a ajuns la hotel.
Alții au postat pe rețele de socializare acuzații la adresa securității lejere de la arenă, unii spuneau că le-au fost controlate gențile, alții că dimpotrivă, n-ar fi existat aceste verificări.
Panică în mulțime
Capacitatea arenei este de 21.000 de locuri și toate biletele fusese-ră vândute. Un utilizator Twitter a scris: „Ultimele trei dăți când am văzut un show pe Arena Manchester nu mi-au controlat geanta, deși aveam un rucsac cu mine”.
„La concertul One D i re c t i o n , doar mi-au pipăit geanta pentru a-și da seama dacă am înăuntru ceva interzis. Aveam o sticlă de un litru de băutură energizantă, dar ei nu mi-au deschis geanta. Nu m-au controlat nici când am fost la Little Mix sau 5SOS, deși rucsacul era plin și era greu”, a scris un tânăr. Altul a spus: „Am fost acolo și nu sunt surprins că cineva a reușit să intre cu ceva în arenă. Securitatea a fost oribilă, fără scanere de metal sau percheziții corporale”
„A fost un atac îngrozitor, oribil, barbar”
Prim-ministrul britanic, Theresa May, a fost, ieri, la Spitalul pentru Copii din Manchester, unde a stat de vorbă cu victime ale atacului și cu doctorii de acolo, timp de 30 de minute.
Teamă și nesiguranță
Întrebată ce se va face pentru a se asigura că oamenii, copiii care merg la un concert sau festival de muzică, vara aceasta, vor fi în siguranță, May a răspuns că „polițiștii și alții vor asigura, desigur, securitatea locurilor de întâlnire, astfel încât oamenii să se poată bucura în continuare de aceste evenimente și să se simtă în siguranță”.
Ea a adăugat că vor fi asigurate resursele necesare pentru ca poliția să-și poată face treaba cum trebuie. „A fost un atac îngrozitor, absolut oribil, barbar prin natura sa, dar nu putem să-i lăsăm pe teroriști să câștige. Valorile noastre vor învinge”, a spus ea.
Colaborare cu americanii
Directorul Agenției Naționale de Securitate din SUA, Dan Coats, care a fost recent la Londra, unde a discutat cu colegi din serviciile secrete despre riscurile la adresa securității din cele două țări, a explicat că „riscul este real”. „Trebuie să fim atenți, să facem tot ce putem pentru a proteja oamenii”, a spus Coats. În privința implicării Statului Islamic în atentatul din Manchester, Coats a afirmat doar că „nu a fost verificată încă conexiunea cu ISIS de către comunitatea de informații”