Atentat sinucigaş la Kabul: Cel puţin 13 militari americani au fost ucişi

Atentat sinucigaş la Kabul: Cel puţin 13 militari americani au fost ucişi

Insurgenţii talibani au revendicat, printr-un SMS, atacul sinucigaş din această dimineaţă, de la Kabul, care a vizat un convoi NATO. cel puţin 13 militari NATO şi patru afgani au murit.

"Atentatul a vizat o maşină americană din cadrul ISAF - Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (...) Există zece sau 11 morţi, în principal americani",  declarase o sursă militară occidentală, citată de AFP imediat după atac. Este posibil ca în maşina care a fost afectată de explozie să se fi aflat şi soldaţi canadieni, dar acest lucru nu a putut fi confirmat. Bilanţ provizoriu

Ministerul de Interne afgan a indicat că trei civili şi un poliţist afgan au fost ucişi în atentat, precizând că nu dispune de un bilanţ privind victimele străine.Hasmat Stanikzai, purtător de cuvânt al poliţiei din Kabul, a declarat că doi studenţi şi un civil pe o motocicletă, precum şi un ofiţer de poliţie au fost ucişi.

Un martor a declarat pentru AFP că a văzut "o explozie uriaşă". "Am văzut cel puţin zece cadavre de soldaţi străini scoase din maşina răsturnată şi transportate cu două elicoptere'", a precizat el.

Pe acelaşi drum, insurgenţii talibani au fost responsabili de un alt atac sinucigaş, în 2010, care a vizat un convoi al NATO. Tragedia de acum un an s-a soldat cu 18 morţi, printre care şase soldaţi ai NATO, dintre care cinci erau americani. Atacuri similare

Acesta este unul dintre cele două atacuri de azi asupra coaliţiei internaţionale. Într-un alt atac, un bărbat îmbrăcat în uniforma afgană a întors arma asupra militarilor coaliţiei, în timpul unui antrenament, şi a ucis două persoane. Bărbatul a fost apoi omorât într-un incident ce a avut loc în sudul Afganistanului. Coaliţia nu a oferit alte detalii şi nu a specificat naţionalitatea celor ucişi.

Într-un alt atac sinucigaş ce a avut loc azi, în nordul Afganistanului, o femeie ce aproximativ 25 de ani, îmbrăcată cu burka, s-a aruncat în aer lângă sediul agenţiei naţionale de informaţii. A încercat să intre în Direcţia pentru Securitate, dar nu a reuşit, în schimb a reuşit să se arunce în aer, a anunţat şeful poliţiei din provincia Kunar, Sabour Alayar. Doi ofiţeri şi doi civili au fost răniţi, a precizat el.

Ne puteți urmări și pe Google News