Încă un ATENTAT îngrozește LUMEA! Cel puțin 18 oameni au murit la o îmormantare

Încă un ATENTAT îngrozește LUMEA! Cel puțin 18 oameni au murit la o îmormantare

Trei explozii produse sâmbătă la Kabul au ucis cel puțin 12 oameni, în timpul unei ceremonii funerare ale unei victime a ciocnirilor violente dintre poliţia afgană şi protestatari de vineri.

Un martor la eveniment, care și-a păstrat anonimatul, a declarat că 12 oameni au fost ucişi şi 18 răniţi. Postul de televiziune afgan Tolo News a transmis că cel puţin 18 oameni au fost ucişi. 

bărbatul ucis în protestele de vineri se numea Mohammad Salem Izedyar şi era fiul vicepreşedintelui Senatului afgan. Salem a fost ucis în timpul manifestaţiilor de vineri după ce poliţia a deschis focul mai întâi în aer, apoi în direcţia mulţimii care a umplut străzile Kabulului pentru a protesta faţă de atentatul de miercuri, unul dintre cele mai grave din ultimii 15 ani şi care s-a soldat cu 90 de morţi şi aproape 500 de răniţi, scrie Agepres. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News